_________________ ______ _________________________Este ce este

joi, 22 noiembrie 2018

Salut, iubire

Mă plimbam prin casă cu gândul la sufletul meu. Ne-am pierdut de vreo 2 zile. Îl caut. Nu-i în nici o amintire din trecut parcă, nici prin viitor nu scotocește nimic. Mi se pare că doarme sub un copac. A văzut că nu prea ies din casă zilele acestea și a hotărât să-și caute pacea singur. Că lui și iarna-i place. 

Mă plimbam prin casă și din nimic mi-a venit un gând - că noi dăm iubire la cei ce pot primi iubire. Gândul e vechi, scris de mulți prin cărți și prin facebook-uri, dar până nu-l văd în viața mea nu se lipește de mine. E ușor să văd în alții. Pentru asta trebuie o picătură de atenție amestecată cu 2 picături de interpretări și aroganță. (Aroganța sună greu. Ar fi bine de ușurat un pic cuvântul, să-l pot apoi lăsa să zboare.)

Ș-apoi cel mai interesant e să văd de la cine (mă prefac că) nu-mi trebuie iubire. Iar curajul să întorc oglinda spre mine vine și el uneori. Mulțumesc că vine. 

Apoi mă uit cum iubirea mea se duce ușor la cel ce nu cere, dar o primește pur.și.simplu, la cel ce oferă atât cât pot eu să primesc, la cel ce o vede și o lasă să fie așa cum este. 

Cel mai bine și rău este că de fapt noi toți asta vedem deja.Unde ”a vedea” este aproape că nu la figurat, dar chiar direct.  Bine că ”bine și rău” nu există, măcar. 


Salut, iubire. 
Azi e timpul să mă uit în ochii tăi. Ca în fiecare zi, de fapt. 


miercuri, 12 septembrie 2018

Am intrat să-mi mai scriu. Pentru ca să țin minte una dintre aceste zile.
Spun că am memorie scurtă. Și repet asta cu o mândrie nerecunoscută încă. Cam greu cu una (mândria) să o îngraș pe alta (memoria). Da pentru ce mi-ar trebui? Îmi țin minte drumul spre casă. Iar restul este așa cum este cu, sau fără ținerea mea de minte.

Cam încurcate-s zilele de septembrie - începuturi când e aproape sfârșit de an. Cred că-s începuturi de sfârșituri, ca să facem loc.

Am o gutuie la fereastră. De la mama. Se coace odată cu mine.

Să culegem tot ce ne aduce toamna, apoi să dăm drumul acestui tot pe râu. Să plece, să revină, să plece din nou, să revină din nou, la fel, altfel, cum o să vrea.
Iar noi stăm acolo, cu picioarele până la genunchi în apă și ne minunăm despre cât e de clară.







joi, 16 august 2018

Cred că din plictiseală mai mult îmi plimbam ochii pe corp până am observat semnul lăsat de o bucată de ciob pe degetul mare de la piciorul drept.
Aveam vreo 10-12 ani când am cazut dintr-o salcie drept în bucata de sticlă de culoare verde. Aşa un fel de verde cald şi proaspăt, ca primăvara.
Semnul a rămas ca să-mi aducă aminte că există copaci care mă aşteaptă să-i cunosc, există o copilă care are poveşti pentru mine, şi că trecutul a trecut.

sâmbătă, 28 iulie 2018

A venit o femeie în rochie roșie. 
Cu picioarele goale.
Merge pe iarbă.
Și aproape că zboară de cât de ușor îi este sufletul. 
Iar ochii ei spun că picioarele-i sunt pe pământ. 



marți, 26 iunie 2018

A fost odată un om. În același timp și loc mai era și un urs.
Omul trăia nu departe de pădure, iar ursul la marginea pădurii.

Păi iată omul ăsta, de fiecare dată când trecea pe lângă pădure urla și alerga cât de repede putea pentru a nu fi cumva prins de urs și mâncat. Așa era în fiecare zi, că omul era harnic și mai tot timpul avea drum pe la maginea pădurii.

Ursul la un moment dat s-a gândit să se mute cu traiul mai pe lângă lac. S-a mutat, dar au ajuns zvonuri la el precum omul așa și aleargă și urlă când trece pe la marginea pădurii. Și ursul a hotărât să revină.
Nu se știe dacă a revenit pentru importanța care i-o oferea omul, sau ca să-l salveze de a fi considerat nebun de către alții, sau pentru că pur și simplu îi devenise drag, sau pentru că lângă lac erau prea puține mure și prea mult soare. Nici ursul nu știa de ce a revenit. A simțit că trebuie și a revenit.

Povestea a continuat până într-o zi când omul s-a opri fix în fața ursului și i-a zâmbit. Pentru că vin zile când pur și simplu ursul devine neurs. 
Și atunci nu mai este nevoie de nici o poveste.









sâmbătă, 23 iunie 2018

Știi de ce vedem cât vedem?
Pentru că dacă am vedea mai mult nu am ști ce să facem cu ceea ce vedem.
Apoi vine o zi când alegem să vedem un pic mai mult, sau totul.
Apoi vine o zi în care alegem ce să vedem.
Apoi mai vine alta în care obosim și închidem ochii.
Și următoarea cred că îi deschidem cu un pic mai mult curaj.
Apoi vine o zi când vedem cum văd alții și ni se pare că sunt niște proști.
Și apoi ne vedem pe noi cum îi vedem proști.
Apoi iubim prostia lor pentru că este a noastră.
Apoi îi iubim.
Apoi uităm despre toată treaba asta și vedem iubire in and out.


Apoi într-o zi murim. Simplu și pur. Și-i o moarte din asta plină de iubire.


joi, 21 iunie 2018

Într-o zi caldă de vară, într-un oraș aproape nou și aproape străin, o vrăjitoare care (crede că) nu-și cunoaște încă puterea și-a întâlnit pasiunea din ea.
Așa, simplu.
Râdea în hohote spunând astfel cerului cât este de fericită, uimită, și plină de recunoștință. 
Un fel de roșu cald, văratic. Probabil a fost cândva al unei alte femei care a hotărât să transmită din fericirea și pasiunea ei mai departe. 

Mulțumesc. 


miercuri, 20 iunie 2018

Să te cunoști și prin ochii altor oameni.

Am ochii albaștri. Așa mi-au zis 3 oameni diferiți, din diferite colțuri ale lumii. 
Eu îi știam verzi din totdeauna. Atât de verzi încât nu poți confunda culoarea asta nu nici o alta. 

Și deci am ochii și albaștri. Atât de mult sens. 
Pentru că nu-i despre culoare, ci despre ce vede un om și nu văd eu. 


duminică, 17 iunie 2018

Despre plecări

Azi plec din nou. Timp.
Tare interesant. (îmi tot repet fraza asta de câteva zeci de ori pe zi, ce-o fi oare?)

Plecările sunt pentru mine o lecție în viața asta. Au fost multe și de fiecare dată tare diferite. 
Am plecat cu fericire, dor, nepăsare pentru ce las, cu nepăsare pentru unde voi ajunge, cu speranță, frică, tristețe, nerăbdare, cu tot, și cu nimic - uneori plecând plină și alteori goală. 

Azi plec cu neplecare. O parte din mine vrea să rămână aici. Tare interesant. Vrea, însă trebuie să nu. Și acest trebuie nu este unul dureros, ci din acelea pe care le prescrie un doctor bun,cu zâmbet blând. 

Or vrea toate aceste plecări să-mi spună ceva. În ultimul timp locurile nu fac nici o diferență. Căci dacă vreau să fug, atunci fug în mine sau în altcineva. Iar dacă vreau să stau, atunci stau acolo unde sunt. Aici. 

Dar plecările mai înseamnă și veniri, și ajungeri. Tot împreună. În cerc. 

Și o să mă întorc cu mine. Pentru că așa-i cercul. 


sâmbătă, 9 iunie 2018

Femeia pădure aleargă în vârful degetelor prin oraș.
Într-o rochie de pădure, cu frunze și flori, păsări și raze de soare.

Femeia pădure-i aproape desculț, numai de tare aproape-i poți vedea sandala de culoare pământului.
Cu părul în vânt. Așa simplu și pur. Cu părul în vânt.

Cu ochii spre cer pentru a saluta o pasăre care a revenit din pădure.

Cu zâmbet pentru toți și parcă pentru nimeni în același timp.

Femeia pădure trăiește în sufletul oricărei femei.
Și iese în lumină în unele zile de vară când s-a încheiat un proiect, sau o zi de lucru, sau ceva. Orice.

Cu femeia pădure ești și nu ești în același timp.
Pentru că și ea este și nu este.

Apoi revine să fie.

O poți lua de mână, să o ții un pic mai mult decât crezi că este necesar. Și ea va reveni pentru tine.
Cu ochii plini de lumină. Și cu o floare în păr.

joi, 7 iunie 2018

Lumina mea o văd în tine. Iar tu o vezi pe-a ta în mine.
Mă-ntreb dacă noi vedem în alții altceva decât suntem noi.
Mă-ntreb atunci cât de singuri suntem pe lume. 
Și cât de împreună și la fel suntem.

Nu vreau răspuns. A dispărut și întrebarea. 
Eu știu că văd lumină. Și-ntuneric. 
Așa cum este.


marți, 5 iunie 2018



Când nu știu ce să fac - caut apă. Multă. 
O caut crezând că voi găsi un răspuns. 
Găsesc în schimb liniște. 
Pentru ca să pot auzi răspunsul atunci când va veni. 



luni, 4 iunie 2018

Fata asta de parcă umbla cu o batistă mare mare în spate. Să zicem că era colorată - ca să fie mai romantică imaginea. Dar de fapt e o cârpă, de asta de sac. 
În ea adunam tot ce sunt - amintiri, gânduri, evenimente. Le pierdeam uneori pe drum, le împrăștiam prin iarbă uscată, le uitam, și alții îmi aduceau aminte, sau niște poze mai vechi îmi recuperau piederile în batista mea. Pentru ca să nu uit cine sunt.


Azi o mai am. Este pe undeva prin spate, dar nu o car. Ea pur și simplu adună tot felul de chestii. Are viața ei. Ne mai întâlnim uneori la un ceai sau pahar de vin și ne ascultăm poveștile. De obicei ea are ceva de spus. Eu tac. Pentru că pur și simplu sunt. 

Azi. Iar mâine s-ar putea să o car din nou. Sau nu. Apoi va veni o zi când o voi elibera. Știu. Și ea știe. 

Va veni ziua când o voi scutura în bătaia bântului și am s-o duc la plajă, să se hodinească. Să afle că ea este făcută pentru acum. Și că este destulă fără nimic în ea. S-ar putea ca azi să fie această zi. Sau mâine. 

Timp. Ea nu știe ce-i asta timpul. Ea este acumul. Și ea este destulă. 




luni, 7 mai 2018

Această postare este scrisă pentru un om.
(Postarea e în siguranță, și omul, și eu. Ciudat - noi oricum suntem în siguranță.)

Știi, mă gândesc cât de eu sunt atunci când sunt cu tine. 

Aseară am intrat în camera mea. Ea este exact ca mine. Dar să-ți povestesc cum este mi se pare nu știu cum straniu. De ce să-ți spun despre ceva care este așa cum este. De parcă tu nu vezi. 

Eu credeam și încă mai cred că oamenii pot citi gândurile. Ce prostie. 
Dar. S-ar putea ca ei să le citească,  însă unii să nu știe că fac asta. 

Mi-am pus bujorii la terasă și un pahar de vin. Așa mi-am început săptămâna. 
Îmi place vântul din ce în ce mai mult. Uneori mă întreb dacă el chiar mă aude sau astea toate sunt coincidențe.  

Te-am visat cu fața albastră. Albastru din ăla care îmi place mie. 

Cam asta am vrut să-ți spun. Cam asta sunt azi. 

Îți mulțumesc.



miercuri, 25 aprilie 2018

Femeia asta se dă în scrânciob. 
Și o uitat să se îmbrace. 
Sau a decis. 

Femeia asta-i o nebună. 
E fericită. 
Ea parcă știe nu știu ce. 

Femeia asta-i goală-n fața ei. 
Femeia asta-i goală-n fața lui.
Femeia asta-i o nebună.

Femeia asta este în iubire cu ea, cu el, cu ei, cu lumea și cu luna.

Ea este. 


     

luni, 23 aprilie 2018

O mică victorie de-a mea a fost să văd azi fericirea unei femei cu care mă comparam. Și să mă bucur pentru ea. Pentru că asta înseamnă în sfârșit să știu că eu nu sunt ea și ea nu este eu și deci nu este nevoie de comparație, chiar daca fericirea ei de acum aș vrea s-o am și eu, doar că să fie în felul meu.

Ce să-ți spun. Învăț să iubesc femeile de lângă mine pentru că simt cât de liberă devin prin această iubire.

Mulțumesc ție pentru că-mi arăți fericirea ta.
Mulțumesc mie pentru că accept fiecare etapă din drumul meu, așa cum este.


Mulțumesc pur și simplu.





Eu sunt nu doar acolo unde sunt. Pot fi și în vreo Italie, sau Americă, sau Anglie, Olandă, Portugală - în gândul cuiva. Sau în casa vecină, sau la cafeneau cu ferestre mari, sau am mai rămas la magazin în gândul unui om peste care am dat întâmplător, pe o plajă, sau plâng cu cineva acum, sau beau un pahar de roze.
Cu mulți am făcut schimb de ”noi” și port o parte din ei prin casă, la mare, la un pahar de orice, la culcare.
Și nici nu știu cum am rămas acolo și cum ei au rămas aici. Ei da ce contează? Bine că ne avem.


"Do you ever wonder how much you exist in other people’s lives? I’m always curious if people think of me when a certain song comes on, or when they pass through a certain town. I wonder how many stories I’ve been a part of that I may have forgotten. I wonder if I still I exist in the minds of people that I don’t speak to anymore. I wonder how many times a day I pass through someone’s head." —smoke-stungeyes #LateNightThoughts  (The Artidote)






duminică, 22 aprilie 2018

Țin minte un coleg de-al meu care filozofa penibil și-mi dădea lecții de viață nu pentru că îmi trebuia mie ci pentru că el dorea să facă asta. Nu l-am luat in serios până într-o zi când am mers împreună la sala de forță și el s-a oferit să mă ghideze despre cum să fac sport. Fiind un înotător și sportiv profesionist se simțea ca la el acasă, pe când eu idee nu aveam ce să fac. Și aici l-am ascultat cuminte.

M-a mirat cel mai mult nu persoana în sine, ci procesul care se întâmpla în mine - cum de la refuz total de a asculta niște lecții penibile am ajuns să urmez atent și cu admirație indicațiile acestei persoane.

Iaca așa. Fără concluzii. Însă tare des îmi aduc aminte despre acest moment. Mai ales atunci când mi se pare că îs tare bună în comparație cu altcineva. Și atunci îmi trece, și cobor.

 Uneori însă (o să) uit să-mi amintesc. Și (o să mă) iert  pentru în acele momente vreau să-mi dau importanță ca să mă iubesc un pic mai mult. Dar iubirea vine din nimic, nu din importanță.

Inspir, expir. Și gata. 


joi, 19 aprilie 2018

Dansul. 
Cred că e dansul emoțiilor din stomac. 
Sau amestecat fluturi și alte vietăți. 
Și valsează, apoi se bat, apoi valsează din nou.
Iar ea doarme aproape că liniștită. 



                                                                     Eu sunt cu mine.

marți, 17 aprilie 2018

Vreau o aventură.
Și pentru prima dată (probabil) vreau o aventură nu pentru a fugi de ceva ci pentru că pur și simplu vreau. 
Asta-i nou. Asta vine din iubire.
Și deci o să fie și aventura. O simt deja.

Ieri am făcut baie în flori de cireș. 
Asta vine din iubire. 

Iubirea mi-a spuns cândva că ea este multă și pentru toți.
Și eu o cred din ce în ce mai des și mai mult. Uneori uit că o cred. Apoi revin. 


sâmbătă, 14 aprilie 2018

Mi-i dor să scriu.

Aș vrea să spun ceva frumos, dar nu-mi mai vine nimic. (Ce-i asta frumosul?)

Mă duc afară cu un set de creioane colorate. O să rog vântul să-mi dicteze un desen.

Pentru că orice ți-aș spune nu are sens. Dar pot să te privesc în ochi și atunci o să înțelegi.





luni, 5 martie 2018

Facebook-ul azi îmi spune într-o postare că: 

“There are some people you’ll never see again. At least, not in the same way.” —Iain S. Thomas (The Artidote)

Și eu știi ce nebunie am făcut azi? M-am vazut pe mine din alt punct de vedere. Of, ce mi-a plăcut de mine. 


Mai exact:  youtube-ul a pus automat playlist-ul meu și după câteva cântece mi-a plăcut atât de tare ce aud că am hotărât să văd cine a selectat așa de bine muzica. Și când colo - asta-s eu. 


Eu aș spune că asta e important. Eu decid că asta este important.