____________________________________It`s exactly what you think it is.

vineri, 22 decembrie 2017

Acuș vine din nou momentul când voi mulțumi acestui an.
Și voi mulțumi sincer, cu fericire, și pace - am mai trecut prin asta.

Azi însă, în timp ce apa fierbinte mă acoperea eu mi-am pus o întrebare: Unde, unde eu greșesc de fiecare dată? Mi se pare că-i același punct. De fiecare dată. Apoi m-am întrebat dacă chiar sunt gata să aflu răspunsul. Teoria spune că dacă suntem pregătiți, atunci răspunsul vine.

Apoi am ieșit din apa fierbinte.
Am găsit întâmlpător (sau nu) o scrisoare de la mine pentru mine. Am scris-o cu 2 ani în urmă. Cred că acolo-i o mică parte din răspuns - partea care-i ușor de primit.

Am găsit întâmplător (sau nu) un playlist mai vechi de-al meu cu rock rusesc. Se pare că totuși asta eu scult atunci când nu vreau să-mi mai aud întrebările din cap.

Am găsit întâmplător (sau nu) niște sirop dulce-amărui, care să-mi adoarmă niște întrebări.

Punct.

Acus e Anul Nou din nou.

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

I remember myself living by the beach. White sand and turcoaz water.
I also remember when I promised to myself never to regret the decision to leave that place.

But there was another beach as well. The birthday one. The freedom one. 
There were no decisions taken. Just the leting go and dancing with tequila shots. 

Today I wander if I was really there, if the moment was  living inside me, or it just crossed my life with no touch because of not knowing how to let it be inside of me.

One month to go until the 28th. 








Erau zile când dansam cu natura. Azi nu mă uit în ochii ei. 
Pentru că nu am chef.

Am văzut un copil care este o umbră de-a mea.
Și eu nu am avut chef să mă uit în ochii lui. Pentru că eram supărată pe umbră, pe copil, și pe mine.
Bine, natura o să mă înțeleagă. Copilul însă ce are cu drama mea? 

Mi-am ascuns esența la spate. Câteodată mă mai uit la ea, să mă asigur că nu s-a supărat și a fugit de la mine. Dar esența asta e înțeleaptă. Ea știe să aștepte. Aș vrea s-o rog fie mai insistentă, dar ăsta nu-i rolul ei. 
Ea e esență. 

Știi, cred că aș vrea un mal de mare să-i strig niște gânduri.

joi, 19 octombrie 2017

Femeile din viața mea

Eu sunt femeie și învăț să fiu femeie de la alte femei. Învăț de la mama, bunică, mătușă, de la o prefesoară, de la o prietenă, de la femei pe care le văd o singură dată pe stradă și de la cele care apar prin online. Învăț chiar și atunci când nu-mi dau seama.

Orașele de mare în iunie sunt frumoase și tare calde până seara târziu. Am ales cu grijă un mic restaurant care să fie aproape de aleea de pe malul mării și mi-am laut un pahar de vin roșu. Sărbătoream apusul de soare din acea zi. Sărbătoream că în cel moment de apus am ales (în sfârșit) să râd în loc să fiu enervată sau jenată pe o situație întâmplată atunci.

În drum spre casă, ca prin minune toate semafoarele arătau verde pentru pietoni. Și eu râdeam singură în mijlocul unui oraș necunoscut sărbătorindu-mi fericirea și verdele de la semafoare. La o intersecție privirea mea s-a întâlnit cu privirea unei alte femei. Și am început să râdem împreună, ca niște complici, continuându-ne fiecare drumul său.

Sunt femei care sărbătoresc împreună chiar și dacă nu se cunosc. Sărbătoresc viața. Și aceste femei invită pe toți în sărbătoarea asta. Ele pur și simplu dansează mergând pe drum. Of, ce-s de frumoase. Eu de la ele vreau să învăț.

Aceste femei sunt peste tot. Aceste femei sunt și printre cele pe care le cunoaștem de-o viață.

Si mi se mai pare că aceste femei sunt pur și simplu înnebunite de energia masculină care este în viața lor. Pentu că ele știu că asta le completează, și le permite să fie așa de pline de sărbătoare.

marți, 19 septembrie 2017

Pedepse și gânduri

Măi! Noi creștem! Noi creștem chiar și atunci când nu facem nimic, chiar și atunci când dormim, chiar și atunci când nu știm ce facem. Noi creștem în orice moment atâta timp cât nu ne vom da peste mână sau peste cap - să ne pedepsim pentru ce am făcut (sau nu am făcut), sau căutăm pe alții de-alde noi care să ne pedepsească. Și noi suntem buni la pedepsit. Tare buni.

De cele mai dese ori mă pedepsesc prin mâncare. Și cel mai grav e că la fel sărbătoresc micile victorii.
Mă mai pedepsesc cu tot felul de gânduri despre cine și cum sunt. Și apropo, în ultimul timp mă prind că nu le mai cred deja, dar nu încetez să mi le spun pentru că știu că pedeapsa ”este necesară”, și alta încă nu am inventat.

Și sunt zile din alea când caut gânduri, dar ele nu sunt. Pur și simplu nu-s. Este doar ceea ce văd și ce simte corpul meu. (Și e un pic amuzant când în jur sunt oameni, da eu pur și simplu nu pot deschide gura pentru că nu am ce spune. Parcă-parcă se naște o frântură de idee, dar atât de repede dispare că nici nu-mi mai pot aminti despre ce a fost.)

Eu numesc asta victorie! Eu numesc asta eliberare! (Ea vine și pleacă când vrea. Încă nu ne-am înțeles cum să facem să ne dăm întâlnire mai des, dar suntem aproape de acest pas).

miercuri, 13 septembrie 2017

Ines

Her name is Ines.

We met almost two years ago. Both came from different corners of the world to learn.

She said ”I support people in finding their superpower”.  That moment I thought it`s just a cute promo message.

But her eyes!

Ines has the eyes of a grounded person. It seems she has been somewhere, did something, and now everything is clear for her.

One year later we met again. Same place. Same message to present herself - ”I support people in finding their superpower”. But this time I took it for real, this is her real mission.

Last minutes spent together were in the train station, early morning, both heading in different directions and making plans to meet again.

And then she said: "You almost found your superpower. You are close. Keep going."

Everything seemed so real and natural that moment. We both knew what she was talking about. (I almost knew.)

"Everybody has his/her own superpower. It`s the mission. It`s the best thing that person can do. It`s when you are happy to do what you do."

Sometimes I am wondering how come I was so lucky to meet her eyes?

Sometimes I imagine our next meeting, and then I become happy.




joi, 2 martie 2017

The power.
One book says that in every group people will choose to whom to give the power.  

And this is so simple and you would say that it`s true and of course this how is was since ever. 
But today, again, the very usual things make a lot of sense. 

And how about the ones who receive the power they are afraid of? 
It brings some responsibility as well and more time around people and then it`s also the time to give. To give something that some don't even believe they have. 

That will be a very funny ping-pong and very weird as well for the observers. 

p.s. And we also have our inner power. But this everybody's own business.

luni, 20 februarie 2017

Don`t leave Vienna without a kiss.
I left a kiss. I left a smile. And took a very warm thought from a stranger. 
It made me laugh like a kid of so many beautiful coincidences that I preffer to call hints.

The Sun met me in his own perfect way. 
I`m sure He is in love with me. The colours of today said this.

And the way bacomes so easy and naturaly to follow. 
And don`t leave Vienna without a kiss.


Before coming here I found one more stone for me. 
Let`s see. 




marți, 7 februarie 2017

There was a time in my life when dancing was part of it.
Now I faced that dance again.

That connection between two who will fall in love for a few minutes.The moment when being strong and leading is the way I disconnect.

Same dance, but how much it taught me today. I run in front of the music because the stillness brings too much fear. When nothing is happening too many things are happening.

But today I`ve also learned there is no stillness. My hips are moving. And they need time and freedom to move.


This year is about passion and love.
And again it came up from a totally unexpected corner.
The passion. It brings so much power and light.
And then the flow is there, and nothing else exists.
Nothing else.


Rumba.




vineri, 27 ianuarie 2017

There are days when I imagine myself entering the room full of chairs and people. The room looks ordinary because the story is not about it. It can be different every day.

What I see there is my chair. I know it`s my place, and also everybody else knows it. That`s why nobody invites me to take it as this is my own business. It`s me and the chair who decide when we meet.

But I wait to be invited. And nothing happens because nobody dares to give me my place. Because they, unlike me, they know it`s me who decides.

I take my power back from the place it was waiting for me.
I take my place.
I have my power.

THE place. It came in the moment I came. 

And everybody has his own place.