____________________________________It`s exactly what you think it is.

joi, 24 martie 2016

Hey you, the one that stopped me in the middle of that random day.
You made a joke. It was so natural to give you a smile back.
I remember myself being that side of myself with which I could fall
in love again, and again every day.

You gave me something I am still keeping into my soul.
I want to give you something back.

I am so sorry. Sorry for the woman who made you feel vulnerable once
and you keep yourself so strong up until now. It`s nobody`s fault.
But as you said once - "you have good vibes".
And we see what we are.

She is not here. I promise. She will never be here.

I am sorry.

You will probably never see this message, but I will ask the wind to send you the words.
I trust it. I trust nature as this is the most natural thing we have.
And love.

marți, 22 martie 2016

Ei cum eu să primesc cu respect acel sentiment despre care toată viața mea știam că nu e bun, că trebuie evitat, ascuns și transformat? Ai pus o poezie în fața mea că cică na, e ziua poeziei. Mi-ai spus că asta este despre mine, că sunt o casă. 
Pentru că sufletul ce poate face decât să dea niște gânduri pentru minte? Lasă că ea e mai hâtră, a învățat la școală. Sufletul? Sufletul nu are școală. Acolo lui i se spunea că nu are dreptate. 
Și mintea, bulversată și egoică se adună de peste tot să demonstreze că are un răspuns, pentru că dacă nu ar avea, ar fi proastă. Asta tot de la școală a aflat.  

The Guest House
This being human is a guest house.
Every morning a new arrival.
A joy, a depression, a meanness,
some momentary awareness comes
as an unexpected visitor.
Welcome and entertain them all!
Even if they are a crowd of sorrows,
who violently sweep your house
empty of its furniture,
still, treat each guest honorably.
He may be clearing you out
for some new delight.
The dark thought, the shame, the malice.
meet them at the door laughing and invite them in.
Be grateful for whatever comes.
because each has been sent
as a guide from beyond.
— Jellaludin Rumi

luni, 21 martie 2016

Azi dimineață în baie apăruse un ștergar verde. Apoi un fular verde mi-a atras atenția.
Se pare că albastrul o să îmbrățișeze o nouă culoare. 
De cât timp oare așteaptă el asta? 
Mi-i frică încă de verde, dar încep să-l iubesc în același timp. 

Azi am băut un vin alb. Idee nu am de care. Dar bun. Ar fi bine să învăț mai multe detalii despre vin. Cred că ar ajuta să mă infiltrez printre oameni. Până când culoarea și recomandarea este tot ce aș dori să rețin. 

Am mai aflat că Indie și Indie Folk îmi plăcea de tare mult timp, dar nu am făcut legătura dintre denumire și stil până azi. 

Alo, se poate vă rog o îmbrățișare?  Una din alea care să mă trezească, sau să mă adoarmă în liniște - fără vise, care, ar fi ele utile dacă mi le-aș aduce aminte. 

Și încă mă gândeam la domnul șofer de taxi care cu vreo doua zile în urmă arunca o hârtie peste fereastra mașinii. Mă gândeam ce frumos ar fi să mă apropii și să-i spun că el are importanță, că el este tare tare important pentru omenire și că îl respect tare mult. Și el ar fi înțeles în acel moment că este important, că merită iubit și merită să se iubească, și că mediul este parte din el și totul din jur este un întreg. Și atunci domnul taxist ar fi strâns hârtiuța de jos și m-ar fi cuprins așa cum îmi trebuie mie să fiu cuprinsă. 

Aș vrea să spun că am o mulțime de gânduri. Și probabil că sunt, însă ele fug atât de repede încât nu pot prinde nici unul. Încep să mă obișnuiesc fără ele. 

Acuș e lună plină din nou. 




luni, 14 martie 2016

despre necesitate

”Necesitatea”-i un cuvânt tare des utilizezat de către mine. Mai ales în ultimul timp. 
Ar avea să-mi spună mie ceva, dar cred că asta mă voi gândi mâine

Da noi contactăm pe alții din cauza unei necesități? Și alegem să-i contactăm pe cei care ne pot oferi ceea ce căutăm? 

Suport, gânduri bune, emoții, apartenență, contact fizic, stimă de sine (prin comparație sau prin asociere), timp, căldură. 

Mă întrebam ce-ți trebuie de la mine. Mă întreb dacă tu știi și dacă eu aș vreau să știu. 

Mă întrebam ce-mi trebuie de la mine.
Apoi am observat că în ultimul timp evit intenționat să stau de vorbă cu mine. 
Pentru că azi fug să discut despre un gând. Mâine. 


”Cerul e albastru și soarele e galben.” anomin 

joi, 3 martie 2016


„Я не говорю об этом легко, я говорю об этом открыто„ o doamnă spunea într-un reportaj.


Ieri în transportul public o fată (liceeană probabil) îi povestea alteia despre o casă pe care ar fi descris-o pentru un exercițiu (probabil la română).

”O casă veche, părăsită. O casă cu acoperișul stricat prin care plouă abundent în odaie. Ușa, un lacăt mare. Ferestre sparte care cunt acoperite cu scânduri de parcă asta ar ajuta la ceva (”de parcă asta ar ajuta la ceva” - a răsunat în mintea mea). Praf, vechi, plouă, singur.”

Am vrut să mă apropii să o cuprind. Nu am facut-o pentru trăiesc într-o lume unde oamenii nu ascultă discuții străine și nu se bagă în istorii pe care nu le cunoaște ci doar le interpretează după bunul plac aka ”eu știu un pic de psihologie” aka ”eu sunt trecută prin viață”. 

Probabil fiecare om are o casă în suflet.