____________________________________It`s exactly what you think it is.

joi, 31 decembrie 2015

2015-2016

Mulțumesc!
Ți-am spus la ureche pentru ce îți mulțumesc.
Și tot la ureche și-am șoptit ce voi face în următorul an.

M-ai învățat cum să-mi îndeplinesc singură dorințele.
Mi-ai înmânat undița și mai sufli un pic de magie atunci când știi că am nevoie de ea.

Tu ești iubire.

Mulțumesc pentru fiecare zâmbet, om și detalii mici și mari care au facut acest an să
dureze cât o viață.

Tu ești eu.

Anul acesta mai scriu o scrisoare. Decizia a fost neașteptată. :)


Te cuprind.

miercuri, 16 decembrie 2015

despre timp

Ții minte bătrânica care a trecut pe alături încet-încet? Se ține de baston și privește în jos.
Mă gândeam s-o urc în mașină. S-o duc fuga până acasă și apoi să-mi văd de treaba mea.
S-o ajut repede cu tot ce are de făcut prin oraș și s-o duc acasă să stea la cald.
Și problema nu-i că n-am mașină, sau că la ea în casă nu-i atât de cald pe cât ar trebui să fie,
și nici măcar că eu am o mulțime de chestii de făcut și nu am timp pentru o bunicuță tot nu e
 atât de grav.

Ideea-i că ea are drumul ei. Și de unde să știu eu a cui viteză e cea corectă?

Probabil că și ea s-ar fi gândit să mă tragă de mână să mă îndemne să merg mai încet, să văd
ce vede ea. Dar ea știe că eu am drumul meu.
Știe multe. Și tace. Pentru că așa trebuie să fie.


miercuri, 9 decembrie 2015

Cineva a constat că mi-am schimbat culoarea.
Și asta-i adevărat. Nu știu care era precedenta, dar știu că acum e alta.

Eu am uitat din nou să fiu atentă la tine, la momentul când tu exiști și eu exist.
Am uitat să simt frigul de afară.

Azi am visat o persoană demult uitată. Și mă întreb de ce mintea mea a hotărât să organizeze această mică revedere.

***

Mă întreb de ce suntem atât de dificili sau insuportabili uneori, duri, și indiferenți, și încă nu mai știu cum.

Am atașat aici niște emoții. Te rog să le colorezi pe cele care îți lipsesc.
Eu nu voi trage cu ochiul. Promit.

Iată de ce.







marți, 24 noiembrie 2015

Vreau să las un zâmbet aici.
Îl las pentru a-l găsi în ziua când mă voi pierde.

Mai las căldură și credință în mine și în oameni, pe care mi-i atât de ușor să-i iubesc atunci când sunt fericită și atât de greu atunci când nu sunt.

Mulțumesc.

***

Azi am reîntâlnit un ”rătăcit”. El probabil înțelege mai bine pisicile și se simte mai în siguranță alături de oameni necunoscuți. Are atât de multă informație și idei în capul său încât se poate bloca în mijlocul discuției pentru că s-a pierdut printre miile de gânduri care vrea să ți le spună.

El are suflet și ochi de copil. Probabil fiind atât de concentrat să adune teorii complicate și de neînțeles pentru alții a uitat să învețe să ascundă emoții, să fie politicosul diplomat detașat și rafinat al societății moderne. Pentru că daca-i este frică atunci se va vedea pe fața acestui om de aproape 40 de ani. Și nedumerire, mirare, fericire. Chiar poți vedea.

Cum să trăiască el într-o lume plină de small-talk-uri? El nu știe să vorbească scurt despre timpul de afară și chestii generale. Nu are timp pentru astfel de gânduri.

Frumos.

Știi ce mă gândesc? Poate că așa arată orice călător?
Toți avem aceiași ochi când plecăm în lume.

luni, 2 noiembrie 2015

un copy/paste bunișor de undeva

— Мастер, ты говорил, что если я познаю кто я, то стану мудрым, но как это сделать? 
— Для начала забери у людей право решать кто ты.
— Как это, Мастер?
— Один тебе скажет, что ты плохой, ты поверишь ему и расстроишься. Другой тебе скажет, что ты хороший, ты обрадуешься. Тебя хвалят или ругают, верят тебе или предают.
Пока у них есть право решать кто ты, или какой ты, тебе не найти себя.
Забери у них это право.
И у меня тоже.


*** 

din alte gânduri:

Și iaca într-o zi te trezești și înțelegi că e timpul să cobori pe pământ. 
Și o vei face pentru că vrei și pentru că ai învățat să iubești realitatea.
Ea este fix așa cum ți-ai imaginat-o, doar că adevărată.





joi, 29 octombrie 2015




Pot confirma că luna de octombrie este a mea.
Ah nu, eu sunt a ei.
Ea știe ce face. Ea sărmana strigă cât de tare poate despre simțiri pe care le ascundem la fundul sufletului și ne facem a nu le auzi. Dar dacă i-aș asculta cuvântul, atunci nu aș mai ajunge să țip la ea ca o nesimțită care a uitat ce-i asta iubirea.

Ea știe cum arată iubirea. Are răbdare să fie alături. Luminează și așteaptă momentul când voi iubi din nou. Pentru că ea este eu. Și eu sunt ea. 

***

Aștept un film să apară. Unicul pe care l-am așteptat vreodată. Are muzică bună și idei despre cum să fii un om care să crezi în frumos. 

joi, 8 octombrie 2015

As you start to walk on the way, the way appears.

Asta era răspunsul.

Azi cineva spunea că a citit undeva că viața ne învârte uneori în cercuri  pentru a ne arăta cum am crescut. Și cel mai interesant este că și persoana și momentul sunt tare potrivite.

***

(poveste)

Eram odată cineva. Și acest cineva a aflat că nu se poate de purtat pălării albastre.
Cineva-ul nostru era foarte indiferent față de pălării și albastru, iar combinația dintre cele două elemente nu i-a trecut prin cap până azi nicicând.

Azi a făcut shopping. Și-a luat pălărie nouă. Albastră.

Sărmanul nostru om.

***

Ei cum așa să înveți și să repeți în gândul tău cât este 2+2, iar atunci când ajungi să-ți trebuiască această informație ea pur și simplu nu există în mintea ta?
Pentru că nu ar fi ajutat la fel de mult ca lipsa răspunsului.



sâmbătă, 3 octombrie 2015

3 zile pentru a te pierde. Sau pentru a-ți afla niște limite atunci când nu îți iai timp să te echilibrezi.
Experimentăm cu viața noastră în fiecare zi.

Aici este soare care răsare din mare în fiecare dimineață.
Ai putea spune că avioanele aterizează în apă trecând ușor deasupra capului tău.

Azi, după 3 zile am văzut în sfârșit 2 păsări care zburau în timp ce pluteam.
Multă, multă sare care te ține pe apă chiar dacă nu ai chef.

Au dispărut gânduri despre tot.
Un fel de vid, care nu este nici bun, nici rău. Pur și simplu există și gata.

Au reapărut azi.

Cipru.

***

Am de dat un examen foarte curând. Pentru că oamenii reapar în viața noastră pentru a ne controla tema pentru acasă. Amuzant.

update: L-am dat. Era doar în capul meu, ca și majoritatea testelor nescrise.

duminică, 20 septembrie 2015

Give me the reality I would be able to live in.

Sa vorbim despre contexte.
Daca iesim din ele atunci realitatea este atat de diferita incat ti-i frica 
sa stii cat de distorsionata o vezi acum. Dar iesind dintr-un context 
nimeresc in altul, si de unde stiu eu care este cel potrivit si unde adevarul 
este mai adevarat? Cum arata realitatea cea mai reala?
Detasare. Util.
Azi ma detasez pentru ca emotiile sa nu modeleze o alta realitate. Bine, 
dar ele sunt adevarate. Cum facem? Timpul o sa faca. 
Noi o sa facem atunci cand va veni timpul.
The energy never lies. A ramas doar sa o las sa vorbeasca. 

joi, 17 septembrie 2015




Da, și unghia ruptă pe care o ai azi e mult mai importantă pentru tine decât ce se întâmplă în întreaga lume. Și asta e ok să fie așa. Chiar. Pentru că dacă nu te-ai iubi pe tine în primul rând atunci ar fi dificil să aduci fericire și dragoste în viața altor oameni. 

Dar știi unde se rupe legătura? Atunci când vrei ca toți să considere unghia ta ruptă cel mai grav moment. Iar dacă nu o vor face, atunci ei nu sunt oameni de încredere. 

Cineva mi-a spus odată cu o voce tristă că ”Eu am trecut prea ușor prin viață” - cu toate că în fiecare zi are alături copii dificili pe care îi învață să fie buni.

***

La altă temă: mă scuzați, dar cum să fac o poză vântului?

vineri, 11 septembrie 2015

sâmbătă, 5 septembrie 2015

În Mexic lumea se duce să caute acel cactus faimos. 
Se spune că îl vei găsi doar atunci când încetezi să-l cauți. 

Punct. Încetez. Am încetat. Apoi am uitat că mi-am promis 
să nu mai caut nimic. Și jocul mai durează un pic până învat 
a trăi fără să fug. Dar ce amuzant este să te prinzi cum te ascunzi
după deget și nu vrei să vezi nimic. 

Apropo, am văzut rouă azi. Uitasem de așa ceva. Și există probabil
în fiecare dimineață, chiar dacă nu mă gândesc la ea.  


joi, 3 septembrie 2015

(scrisoare)

Eu uneori uit cine sunt.
Mă iau cu una cu alta și uit de minele meu.

Risc să te cred atunci când tu îmi spui cine-s eu dacă am uitat de mine. Iată de ce fug pe furiș în baie, mă dezbrac de tot ce nu-i al meu și mă uit în oglindă. Așa revin.

Dar știi secretul meu? Uneori las pe mine niște chestii care mi le-ai pus. Și bune și rele.Mă privesc în oglindă să văd dacă sunt d-ale mele, le mai aranjez un pic, le cârpesc, le adaptez. Câteodată ai dreptate.

Eu știu că și tu asta faci. Nu le arunca fără să le vezi adaptate și aranjate de către tine.Te rog. Poți să nu-mi spui că ai făcut-o. Va fi micul tău secret.

(Este felul meu de a spune că tinele tău este important pentru minele meu.)

 Cuprind cu drag.


luni, 31 august 2015

de vară

A trecut vara.
Abia de o țin minte la început. A venit fără să promită nimic.
Nu a spus că va fi cea mai frumoasă și că trebuie să o planific 
cu cap pentru a nu o pierde pe nimicuri. A venit nu pentru că 
am rugat-o eu, sau pentru că tare a dorit să mă vadă, ci pentru
că așa îi era planul.

Vara asta a început parcă atât de demult. Cred că a fost cea mai 
lungă dintre toate pe care le țin minte. Nu am avut timp să mă supăr 
pentru prea mult soare și căldură. Ea a avut grijă să mă țină ocupată
cu locuri noi, emoții, oameni speciali, nopți cu discuții de tot felul
și lună plină. 

Dacă închizi ochii și îndrepți fața spre soare poți simți miros de
fericire și libertate. Asta este ce am învățat de la vara mea.
Tot de la ea am învățat să iubesc luna.

Mulțumesc :)


miercuri, 19 august 2015

Am trecut pe langa tine. Am vazut ca ai praf pe ochi. 
Eu tot il am, dar nu-l vad pentru ca mi-am aruncat oglinda.
O voi gasi cand sunt gata, sau cand cineva mi-o va scoate de sub pat.

Stii, ma voi supara probabil pentru ca mi-ai aratat praful. 
Nu voi vorbi cu tine un timp, apoi voi si suparata pe mine, 
și nu-ti voi spune, iar tu vei crede ca dau vina pe tine. 

Intr-un final, voi afla ca praful poate disparea atunci cand 
imi doresc eu asta. Tu pana atunci vei pleca.
Eu sunt oglinda si nu port nici o vina.
Tu esti oglinda si nu porti nici o vina.
Iar in momentul potrivit o sa stergem praful, o sa facem curat 
si atunci fericirea nu va mai fi dureroasa.

marți, 11 august 2015

Azi drumul de la stație spre casă a durat la fel de mult ca și în alte zile. 
Distanța fizică nu se schimbă. Însă azi acesta a fost măsurată în gânduri, și nu în pași. 

Am ajuns cu o decizie. Nu o țin minte, dar știu că eram safisfăcută de ea. 
Iar dacă am gasit-o azi atunci cu siguranță o voi găsi și mâine. 

Oamenii nu decid să ne facă rău. Ei fac ce simt, ce pot și ce au pe suflet în acest moment. 
Noi decidem dacă vrem să simțim suferință, iar dacă nu prindem momentul potrivit atunci 
ne lăsăm duși de val. 
Alergăm prin lume să ne lecuim suflete. 


Azi păsările și-au adus aminte de mine, sau eu de ele, sau poate că ele nici măcar nu m-au observat. 
Dar acest detaliu este atât de minor. 
Ele zburau, și asta a fost cel mai important în acel moment. 



vineri, 7 august 2015

despre un fel de călătorie în sine

Stau eu pe o piatră mare se sare, dar atât de mare încât mă pot chiar culca pe ea.
Se vede apa, și ea sărată, transparentă și liniștită, de parcă o doare în cot de prezența
mea. Sus sunt stele. Pentru prima dată în viață am văzut cum stelele licăresc.
Ele chiar apar și dispar.

Alături sunt oameni. Mulți. În mine sunt oameni. Mulți. Iar eu îi las să facă ce vor.
Pentru că eu nu sunt ei și ei nu sunt eu, dar ne intersectăm în gânduri.
Uneori voi recunoaște cu greu, iar alteori voi fugi pentru că nu voi considera necesar
să dau bucăți din mine.
Să fie oare asta o extremă pe care să nu o pot observa? Sau este acel echilibru către
care alerg de la o vreme?

Până și aricii de mare care și-au lăsat amprentele în talpa mea nu par să mai fie răi. 
Iar marea? Am acceptat că ea poate iubi pe toți, la fel. Ea are iubire pentru mine și pentru
tine atât cât ne trebuie la fiecare.  Dar cel mai important este că am trecut la o altfel de iubire
pentru ea - una plăcută, fără durere și așteptări. 

Am învățat că uneori este normal să nu ai dorințe și atunci nu este necesar să le inventezi. 
Și încă mă gândesc dacă e bine să lupt pentru ceva care nu știu ce o să aducă. 
Ce-ar fi să ne lăsăm  duși de val?
Iar dacă valul ne va acuza că nu luptăm destul de mult pentru a-i demonstra iubirea, cel
mai probabil o va face pentru că nu are destulă iubire pentru noi. 

Mulțumesc. Mult mult.
Mai ales pentru povești frumoase în care mă regăseam de fiecare dată. 


(în proces)




vineri, 3 iulie 2015

Dă-mi voie să-ți explic o situație amuzantă.
Sunt chestii pe care tare aș fi vrut să le știu începând de ieri.
Azi mă joc în nisip. Știu, știu - acum îl văd diferit decât l-as fi vazut ieri,
și e bine, și așa trebuie pentru că i live my own experience.

Ha-ha. Nimic amuzant în afară de castelul în care nu pot trăi. 
Se aude un vânt. E același, sau e de fiecare dată altul? Nu-l recunosc azi.
Dă-i de bine să păstrăm castele nelocuibile? La ce bun investiții imobiliare neargumentate?

Mă așteaptă marea. Vin. Promit. Mă voi uita la voi cum planați. 
Să zburați frumos și pentru mine. Să-mi legănați sufletul.


luni, 15 iunie 2015


Eram îmbrăcată într-o rochie cu cireșe. M-am bucurat să te văd bucuros că mă vezi.
Știi ce mi-a plăcut cel mai mult? Că ne zâmbeam și ne căutam prin acea aproape
mulțime fără măcar să ne pierdem. 

A început să plouă tare mărunt și atunci am aflat că păsările zboară chiar și
în ploaie. Și am zâmbit fericită. Or maybe you were the reason ... 

Azi, după atât de mult timp, am vazut din nou păsări în ploaie. And I was happy again. 


joi, 11 iunie 2015

Cu frunze în cap

Noi în casă (încă) avem frunzari, adică flori din astea de câmp aruncate prin colțuri.
Nu știu ce semnifică, dar sunt sigură că trebuie să alunge vre-un rău.

Frunzarii îmi aduc mai aproape timpurile de tare demult când intram în casa de la țară și acolo de Florii puneam tot felul de plante cu mirosuri placute. Le strângeam de prin câmp și păduri să le avem aproape de noi.

Acum e mijloc de noapte și eu am chestii serioase de făcut, iată de ce mintea mea plictisită a atras atenție sunetului care venea de la firile de flori de lângă mine. Un gândac verde. L-am salutat, iar el mi-a răspuns.

***
Mi se tot învârte în cap imaginea unei persoane.
Nouă ne place să ne dăm importanță.
Dar știi tu, când vrei să fii important trebuie să începi prin a-ți da importanță.



miercuri, 3 iunie 2015

Fraza asta că ”cine poate face, cine nu - învață pe alții„ e tristă nu știu cum.
Și de fiecare dată când vreau să-ți spun ce să faci îmi dau seama că tot pentru sufletul meu vorbesc.
Sorry că te bag între mine și el. Eu o să mă prefac că-ți vorbesc ție, tu ascultă și fă-te că mă înțelegi, iar el (sufletul) s-ar putea la un moment dat să-ți urmeze exemplul.

Nu, asta nu-i manipulare, asta-i strategie.



joi, 28 mai 2015

 

    Țin minte un copil, care deloc nu mai merită să fie considerat a fi unul. Și de fapt noțiunea de copil ne face să nu dăm importanță emoțiilor și gândurilor acestora. Păi iată acest copil, îmi spune într-o zi că el trebuie să fie unic, pentru că parinții lui i-au spus să ele este unic și este important prin tot ce face acesta să reconfirme faptul. În capul unui copil a început o bătălie dintre ceea ce vrea să facă și ceea ce l-ar face să fie diferit de restul. El face lucruri frumoase, și chiar e special acest tânăr (cu toate că toți sunt speciali în felul lor dacă ai răbdarea să te detașezi de tinele tău și să-i privești atent). Păi iată eu, o expertă, îi spuneam că asta-i o suferință continuă și o bătălie fără sens.

   Azi am deschis fereastra de la mașină petru a-mi lăsa mâna în vânt. O priveam cum zboară, bucuroasă că este o parte din mine și că prin ea primesc atâta fericire. Până mi-am adus aminte că nu sunt unică. O mulțime de oameni simt ca mine vântul și probabil cel puțin o persoană din întreaga lume era cu mâna întinsă spre vânt în acest moment. Și aici a început bătălia cea fără de sens.

    Dar cine suntem noi, să ne luptăm pentru niște sentimente și emoții nepatentate?
    Și am zâmbit minții mele care îmi spunea că nu sunt unică.

    Nu, merci. Sunt bine cu mâna afară și salut omul din celălalt capăt care simte și el vântul în palmă.  



miercuri, 27 mai 2015

despre un lan de grâu


Deschid gura să-ți spun ceva și mă opresc. Mai bine te privesc în ochi.
Și tac nu pentru că nu m-ai înțelege, ci pentru că nu ai nimic cu gândurile mele.
Ele abia de-ncep să aibă sens. Eu le ascult cu atenție, încredere și răbdare.
Iar ele de când adulmecă atenția și încrederea mea parcă sunt mai fericite un pic. 

Ai spune că-s o nebună. 
Probabil că  sunt, doar că gândurile astea îmi vor aduce la cunoștință acest fapt un pic mai tarziu, atunci când vor ști că sunt gata să îmbrățișez și nebunia. 

Eu știu că muzica mă scoate din minți uneori. 
Apoi într-o zi cineva mi-a dat să ascult în căști un cântec, iar eu mi-am reamintit că lumea are altă formă când este muzică tare pe fundal. Și parcă aș vrea niște căști să-mi sufle tare în urechi cuvinte și note de tot felul, dar mi-i frică să astup sunete din realitatea mea. Ele sunt mai puțin aranjate ca cele din cântec, dar asta-i arta mea de care învăț câte puțin să am grijă. 

Eu peste fereastră am un lan de grâu. Verde. Azi bate vântul frumos în el. 



luni, 18 mai 2015

despre suflete

Cineva întreba despre ce sfaturi să ne dăm persoanei noastre din trecut.
Am auzit că sfaturile nu ajută. Pentru că noi căutăm în alții confirmare și alegem doar  sfaturile care coincid cu alegerile noastre.

Cineva tare înțelept mi-a spus odată că: ”Noi nu putem lua decizii greșite. Mintea omului de fiecare dată va lua cea mai corectă decizie în dependență de informația pe care o deține.”

O mulțime de oameni iau zilnic decizii ilogice. Dar ce știm desre informația pe care ei o dețin?
Nimic.

Oamenii fac zilnic prostii. Dar ce știm noi despre sufletul lor? Nimic.

Și tot nimic ne vor spune. Nouă ne rămâne să acceptăm acele prostii și să sperăm că într-o zi acei oameni vor avea destulă încredere în noi să ne spună povestea despre sufletul lor.


duminică, 17 mai 2015

Azi am fost în parc. Cu muzică și oameni.
Noi încă avem tineri care merg cu spatele nenatural de drept și se uită cu coada ochiului la mulțime să vadă cine îi urmărește.
Noi încă avem oameni care poartă haine incomode pentru a arăta bine.
Nouă încă ne este frică să fim cumva criticați și din acest motiv cu toată ființa noastră încercăm să arătăm că nu ne pasă. Și dintr-o parte asta pare a fi aroganță.
Nouă încă ne este frică să închidem ochii și să ascultăm muzica. Pentru că a închide ochii în public  înseamnă să fii nebun.
Dar noi suntem pe drumul corect pentru că începem să fim naturali și adevărați pic cu pic.

Am revenit ieri. Nu știu cum simt că sunt gata. Pregătită.
Frică mi-i că ar putea de fapt primăvara să fie pricina și nu sufletul meu.
Dar știi, poate că primăvara a hotărât să înceapă, apoi  o să-mi dea mie hamurile și mă va lăsa cu treburile mele.

La noi miroase a tei. Maiul e tare frumos acasă.



vineri, 24 aprilie 2015



Noi căutăm oameni în oameni.
Unoeori, fără să vreau, ascund omul din mine undeva tare departe pentru a-l ține în siguranță.
Poți să mă judeci, dar ce drept ai tu, cel de care-mi ascund cu atâta frică omul din mine?

Știi ce-i tare amuzant în toată istoria asta? Eu cred că tu ascunzi omul tău cu și mai multă frică. Te-aș putea judeca. Te. Te judec atunci când mi-e frică. În rest nu.






joi, 16 aprilie 2015

aventuri nocturne

A venit la mine-n casă natura. 
M-a vizitat un cărăbuș de mai. 


You know, every day I`m better and better, dar încă sunt dependentă de ce gândește lumea despre mine. Important e să alegem oamenii părerea cărora trebuie să ne intereseze. 

Apoi am mai primit un bilet norocos. (Mi se pare că) Eu nu cred în asta, dar prefer să-l păstrez. O bucățică de hârtie în buzunar nu ocupă prea mult loc, dar amintește despre credință și curaj.

Am adunat în cap oamenii pe care să-i pot suna la un mijloc de noapte. Azi voi dormi alături de ei. O să le spun povești, îi voi cuprinde și mă voi lăsa tare cuprinsă.

Fericirea mea recentă este o bucată de pânză care atârnă dintr-un capăt în altul al odăii. Mă pierd în ea în fiecare seară înainte de somn.




joi, 9 aprilie 2015

ce facem cu mărul

Pe masă stă un măr, ajuns acolo tare întâmplător.
La masă sunt doi omi care tare vor măr. 
Problema-i că nu se poate de împărțit. 
De ce? Pentru că situația asta nu tot timpul implică mărul ca obiect ce trebuie împărțit. 

Cineva trebuie să cedeze. Dacă azi cedez eu, cel mai probabil voi aștepta că data viitoare să-mi oferi un măr. Și asta nu pentru că mi-i foame, ci pentru că vreau să știu că te gândești la mine. 
Iar dacă îl vei lua și data viitoare cred că-mi voi pune căștile-n urechi și voi pleca. 

Cu ceva timp în urmă aș fi considerat lipsă de caracter și lipsă de respect față de cel care se duce. 
Azi cel care pleacă taie o legătură foarte puțin utilă din viața sa.

Iar acel măr a avut curajul să facă lumină.



miercuri, 8 aprilie 2015

descoperiri

am desenet ceva pe un perete.
recent am aflat că asta se numește mandală.

patul meu e plin de flori albe, de romaniță.
și încă soarele azi se ascundea după niște dungi mari și groase de nori.
și vântul bate cu putere în clopoțeii de lângă fereastră.

să facem abstracție de la ce se întâmplă în lume.

apoi știi, norii  mă fac să simt prezentul.
și dacă vreau să revin, să fiu aici, să alung gânduri - privesc în sus.
acolo aerul e mai proaspăt și spațiu mai mult este.

(16 februarie 2015)

vineri, 13 martie 2015

#HelloBrussel

Brusselul imi aduce aminte de San Francisco. Cred ca din cauza caselor vechi, pastrate cu grija si scoase frumos in evidenta. Aici lumea carunta si cu riduri este la fel de tanara ca si un student. Oamenilor nostri le este frica sa imbatraneasca. Probabil ca are putina legatura si cu atitudinea noastra fata de case.
Mancam niste salata "de vara" in aeroport, bucuroasa de pretul bun si sanatos. Am ramas cu furculita in gura cand pe scaunul alaturat a aterizat o vrabie. Am privit repede in jur sa vad cine a mai observat-o, ca sa ne minunam impreuna. Nimeni. Dar nici sa strig cuiva gen "ian priveste -o pasare" nu puteam de frica unei priviri dezinteresate. Apoi am urmarit-o cum zboara. Mi-am intors capul si tot corpul s-o petrec cu ochii in acelasi timp sperand ca cineva imi va observa miscarea si astfel va vedea si pasarea. Nu. Nimeni.
Probabil imaginatia mea se plictisea, sau lumea era prea ocupata.
Brusselul are mult soare azi.

miercuri, 11 martie 2015

despre din nou valize

Ai observat c-afară e primăvară?
Și soarele te-a bucurat doar până într-o zi de luni.
De marți, care credeai de fapt că-i joi, ai început să te bați cu niște mori de vânt din cap.

O întrebare apăruse: ori vântul e mic, ori ai învățat să-l asculți.
Prefer să fie a doua.

Să revenim la soare.
Deci azi îți bătea prea tare în ochi și parcă nici nu încălzea așa de bine? Iar ieri te topea pentru că ți-ai luat fular prea gros?  Propun să te dezbraci! De tot! Și să-l îmbrățișezi.

Aveam notat la mine-n telefon un mesaj. Avea o destinație exactă, dar cu cea mai mare siguranță nu avea să ajungă la destinatar. Era început de toamnă târzie. și-am spus că ”azi am râs în franceză până când am uitat de tine. Cu mult verde în jur.”
Știu peisajul, dar nu și momentul cînd am început să te uit.

Mâine mai strâng un bagaj.
Low-cost-ul mă ajută să-mi las acasă cărțile pentru care nu voi avea pic de timp și hainele care să fie ”just in case” (precum cineva povestea cum viața sa încape într-o valiză).

Mă duc. Amuș vin.














miercuri, 25 februarie 2015

despre acum


Azi la semafor am căscat gura la o mulțime de ciori care zbura deasupra copacilor și printre vița-de-vie de pe margina drumului. Măi, da ele au ceva cu locul ăsta. Le țin minte pe vre-o câteva tot aici. Se jucau cu vântul. Pluteau.

Intr-o discuție de azi am observat un fir de praf care se ridica în sus.
Nu țin minte discuția, ci firul de praf.

Apoi a fost un ghișeu unde trebuia să fiu tare serioasă, da eu ce vină am că la ei sticla se reflectă și m-o amuzat faptul că vorbesc singură cu mine?






sâmbătă, 21 februarie 2015

remember me

"You have good vibes" he said.
"This is who I am on my vacation."
"No, this is real you, trust me."

and I did. you know why? because your eyes told me you really thought so in that moment. 
no matter you would think different later. I`ve learned to trust the very moment I live in. 


I miss myself being with you. 



luni, 2 februarie 2015

observatie

(nota pentru cercetarea de sine)

O1: sâmbătă - senzație că văd acest oraș pentru prima dată. Străin, nou și proaspăt. Sentiment profund de prezență totală aici și acum. Atât de profund încât am amorțit pe moment.

O2: azi mi-am pus o mască pe față (fizic, chiar). S-au schimbat pentru o secundă culorile și forma imaginilor.  Același sentiment de aici și acum. 


duminică, 1 februarie 2015

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

despre măcar primăvară


vreau. vreau străzi noi, necunoscute și cu iz de nebunie.
dacă este să trăiești cu prezentul atunci același oraș este atât de diferit de fiecare dată încât te-ai putea rătăci printre acele câteva străzi pe care le are.

și atât timp cât nu voi ști ce-i asta prezentul o să căut străzi noi, cu priviri srăine pentru a-mi aduce aminte de acel eu care a-nceput a se șterge de prea mult nesoare.

***

În 2013 la început de septembrie îmi zburam valiza către Mexic, cu escală - San Francisco. Primul lucru în aeroport a fost să caut camera de baie pentru ca să-mi dau buzele cu un roș-oranj.

***
am citit pe undeva că omul se oprește din crescut la etapa unde a încetat să fie iubit.
simt că țara asta încetează să iubească.

sincer, azi mi-i frică.

ferice de noi că în calendar amuș e primăvară și o să fie soare. Pentru că natura ne iubește cu toate că de atât de multe ori am încetat să o iubim.

joi, 22 ianuarie 2015

mirror, mirror on the wall

you know what,  I `m in the process of reading this book (since long time ago :D).

It speaks about shadow- the one everybody has in his or her subconscious mind. The shadow hides the worst our sides most of us never knew about.
The way we could actually discover them is realizing the things we can not accept about someone's actions. Most probably we criticize one`s behavior as we also act like they do, or we use same pattern in other situations but led by the same impulse.
The first step is to realize the things we don`t like about others, and then to look for them in ourselves. Next step - to accept the negative impulse we have and to change it or to give it a positive light.

So the author says people are the mirrors that show us the bad and good we have within us.

But the the brilliant idea is what happens after you deal with your bad impulses. That person-mirror is not as bad anymore. And will never ever make you feel bad again even if nothing in his or her behavior changed. You just let everything go. Sometimes he/she will silently leave your life as you have nothing in common anymore.

Happy today for finding the right page to read.



joi, 1 ianuarie 2015


When your mind comes to now, you are free.
All thoughts are past.
All imagination is past.
All desire is past.
What is it that is now?
It is empty even of the concept of now.
It is not a job to be done because it was never undone.
Any effort to reach there is perceived from there.
What can perceive It?
Can It be something apart from It to perceive It?
Only It alone can know Itself.
There is no 'other'.
~ Mooji