____________________________________It`s exactly what you think it is.

vineri, 21 martie 2014

despre întrebări

    Am în telefon un loc unde scriu tot felul de ganduri și notițe. De obicei găsesc acolo niște titluri de cărți despre care aud, dar nu mai ajung să mai dau de ele, sau gânduri din zilele când mă doare sufletul și nu am chef să vorbesc despre asta.

   Acolo am scris despre azi. Per general nu-i nimic strașnic. Doar că pierdută sunt un pic.

Vorbeam cu cineva despre călătorii. Că te regăsești. Și-i interesant până nu devii din nou persoana care se pierde în rutină. Dar asta nu-i călătorie. Acum am venit să mă opresc pentru un pic mai mult timp.

M-am mutat acolo unde am visat. Sau cel puțin se aseamănă cu peisajul dorit, dar parcă lipsește ceva. Mi-i tocmai rușine să recunosc. Am spus că trebuie să aștept să se aranjeze chestiile logistice și o să vină și fericirea.  Apoi am ajuns să vorbesc cu o prietenă despre faptul că fericirea este în noi și libertatea tot din noi vine.

Azi mi-am luat rochia verde care a fost cumparată prea scump cu ceva timp în urmă (și sunt mândră că am avut curajul să mă alint). Am făcut o plimbare pe malul ăla cu nisip alb și apă transparentă.

- Do you believe in God? - m-a întrebat ea în timp ce eu savuram soarele și apa încă rece.
- Do you think people that have different religious views than yours will go to heaven after death? - am răspuns eu c-o altă întrebare.
S-a supărat. Iar mie nu știu de ce mi s-a făcut milă de ea.
Prefer să nu vorbesc despre religie. Cred că nu-s prea coaptă încă.

***

Da concluzia de azi e că trebuie să caști ochii dacă tare îți trebuie fericire.





luni, 17 martie 2014

când sufetul se oprește din dansat

azi este bine acolo unde nu sunt.
și-i soare acolo unde nu-l simt eu.

***

iar noi în ritm de dans, dăm din șolduri, zâmbim și nu ne pasă că plouă,
că trebuia să fie soare, că cineva ne așteaptă și că acuș o să ciocnim șampanie.

mă uitam cum te uiți și credeam că așa trebuie să fie. drept. așa trebuia.
nu mi-a trecut prin gând ideea c-o să-mi fie dor d-un dans.
azi îmi este.

da oare dorul ăsta nu-i mai acut atunci când nu ai nimic de făcut?

***

și din nou fugim. obosim să stăm pe același loc.
fugim chiar și atunci când sufletul ne spune să mai stăm.

la ce bun să-l mai ai dacă nu-l asculți?!
la ce bun mie suflet?
s-a oprit azi din dansat. cred că se odihnește.




vineri, 14 martie 2014

copiii mării

Să nu te mai fascineze un lucru doar din motiv că prea des ți-a aparut în cale...

S-ar putea ca lucrurile frumoase să apară doar în viața celor care se bucură de ele.
Și cât de fericiți am fost atunci când pentru prima dată am văzut norii din avion.
Acum am închis fereastra pentru că-mi era somn.

Ne pregăteam de aterizare. În aer se simțea un iz de plictiseală și oboseală.
Nu se auzea mai nimic decât morotul avionului și o muzicuță pe care o făcea o jucărie pentru copii.

Cineva spunea cu cîteva zile în urmă că trebuie să rămânem copii.
Uneori mi se pare că pentru asta este nevoie de multă putere.
Sau mai bine să cumpărăm muzicuță.

aici tot despre avione e scris:) așa că hai să nu închidem fereastra data viitoare.

M-am mutat la mare. Mi-a mai rămas să aranjez niște gânduri și câteva chestii logistice.
Și încă o să învăț să mă îndrăgostesc în fiecare zi din nou și din nou.
De valuri, nisip și alte detalii.

*
Anul Nou l-am petrecut în cort. Pe o plajă din Mexic. Și tot acolo erau  mulțime de ”copii”. Noaptea sărbătoreau, iar ziua exersau micile performance-uri pe care le vedeam de obicei pe la semafoare, la culoarea roșie pentru mașini.
Iresponsabili din punctul de vedere al majorității, dar cred că fiecare din acea majoritate și-ar fi dorit să trăiască măcar o zi în locul lor...






joi, 13 martie 2014

Mediul care ne înconjoară ne crează realitatea.
Comparăm și măsurăm cu instrumentele pe care le găsim în imediata noastră apropiere.  

Suntem norocoși pentru că avem acces la o mulțime de medii, sau cel puțin știm de existența acestora. Respectiv nu mai putem da vina pe nimic. 

Și eu totuși o să am curajul s-o fac atunci când voi avea nevoie. 





marți, 4 martie 2014

Adevăr?
Mai relativ ca astăzi nu cred că a fost niciodată.
Cred că mi-aș dori să fie din nou ieri.
Eu voi fugi, mă voi ascunde și-ți voi spune să taci.
Să tacă toți! Toți!

Iar eu voi pune cântecul care nu l-am mai scos de pe repeat de câteva zile.
Am obosit să-l ascult, dar nu pot găsi altul în loc.
Și încă n-o să-mi pese de nimic.