____________________________________It`s exactly what you think it is.

miercuri, 31 decembrie 2014

Scrisoarea de sub brad

Mulțumesc nu pentru că trebuie, ci pentru că rezoluția din acest an este fabuloasă pentru sufletul meu.

Iubesc facebook-ul la sfârșit de an pentru că oamenii sunt fericiți cu adevărat acum, când mulțumesc pentru chestii mai puțin tangibile, dar atât de aproape de inimă.

Suntem oare generația care se hrănește din bucurii spirituale?
Suntem.

Anul ăsta am crescut cu toții. Am început să mulțumim și pentru lacrimi și lecții învățate.
Anul ăsta am învățat și am învățat să învățăm.

Mulțumesc pentru oameni care m-au gasit, alții care au venit, au plecat, au revenit, sau au ramas.
Mulțumesc pentru plaje, păsări, soare, pahare de vin.
Mulțumesc pentru locuri cu amintiri, drumuri, bagaje cu ancore.
Mulțumesc pentru îmbrățisări, priviri atât de sincere și zâmbete.
Mulțumesc pentru descoperiri atât de frumoase.
Mulțumesc pentru că azi mai scriu o scrisoare.
Mulțumesc pentru încredere.
Pentru un eu pe care l-am aflat.

Anul care vine îmi voi asculta sufletul. El spune multe chestii bune și tare adevărate.
Va fi un an frumos pentru că noi am învățat să construim, să așteptăm, să iubim, să visăm.

Mulțumesc.

Cu drag





miercuri, 24 decembrie 2014

It's almost 4 pm in Mexico. It should be still sunny in 
Vallarta and perfect weather for a party by the beach. 
Last year? I was floating in the very cold water of  Saint Maria waterfalls 
and wondering what were you doing over there. 
That was the day I was sure  I`ll miss it later.
I do, somehow.  
Is 25 a lucky number? 'cause people told me we can still believe in Peter Pan.



sâmbătă, 20 decembrie 2014

                                s-ar putea ca zânele să viseze și ele.  
                                să lase aripile și să se piardă în mulțime.
                                ce prostie.
                                da` ce-i asta prostia?

                                s-ar putea să uităm unde suntem.
                                să pierdem din echilibru pentru că suntem sisteme într-un sistem.
                                și fiecare sistem e cu universul său.
                                da` ce-i asta echilibru?
                           
       

                                

joi, 18 decembrie 2014

poveste despre speranță





АЛИСА: Как можно победить, утратив всякую надежду?
ШЛЯПА: Сначала ты теряешь всякую надежду, а потом всё складывается как нельзя лучше.
АЛИСА: Однако надежда умирает последней.
ШЛЯПА: Хахахаа вырвись из плена собственных шаблонов. Думаешь, за пределами надежды существует лишь облом? В действительности, только лишившись последней надежды, ты можешь стать по-настоящему свободной. Тебя ничто больше не держит, тебе становится всё равно, и ты получаешь наконец возможность сосредоточиться на мыслях о том, что следует делать, а не о том, что теперь будет. Поэтому, когда умирает надежда, знай — всё ещё только начинается, и поступи иначе.
АЛИСА: Поступить иначе по отношению к чему?
ШЛЯПА: Не имеет значения. К чему угодно… К себе, например. Надежда есть следствие привычки — смертельной инерции сохранения состояния. Убей надежду.

miercuri, 17 decembrie 2014

bilețel

toamna. într-o stație de troleibuz am învățat care este diferența dintre a fi util și a fi utilizat.
cineva a pus într-o propoziție aceste două cuvinte, a zâmbit, și m-a lăsat să le-nțeleg în tăcere. 

omul simte. rămâne doar să-nvețe a se asculta. 
e bine de știut unde să pui suflet, și de unde să pleci.

eu îți mulțumesc.





marți, 16 decembrie 2014

Azi a fost liber. Cu muzică care aduce aminte de Mexic.
Cu ploaie din copaci și plimbare printr-un oraș al cărui culoare încetează să mai conteze.
Și cu unele uși închise, dar și asta a însemnat foarte puțin.

Decembrie?
L-am rugat să fie fermecat.
El nu-i așa. El este așa cum este.
Mi-a spus însă că-l pot face cum vreau eu
(sau mai pot pur și simplu să fiu atentă la detalii).

Cineva mi-a spus că deciziile vin singure, la timpul lor.
Am ales. S-ar putea să se schimbe, și atunci tot va fi o decizie bună.

Azi am cumpărat culori)



                    

luni, 8 decembrie 2014

creioane de ceară

Ții minte creionul meu albastru, de ceară?
L-am înșirat pe un perete.
A rămas acolo un copac albastru, cu mere albastre și cu un soare la fel de albastru.

Azi doi de cineva spuneau în contexte diferite că au nevoie de evadări.
Suntem cei care trăim de la o evadare la alta.
Presupun că asta-i de bine.

Eu le aștept pe următoarele, dar sunt de-a dreptul îndrăgosită de cele care apar fără să anunțe din timp.



duminică, 7 decembrie 2014

despre oameni frumoși care suferă uneori

La toți li-i rău pe suflet uneori, și toți despre asta știu. Diferența? Unii recunosc. Eu azi am văzut pe cineva care așa de frumos a recunoscut încât acea suferință a devenit frumoasă. Cel mai probabil greșesc. Nu suferința a adus frumusețe, ci simplitatea.

Ne ascundem. Vine iarna și ne ascundem cu toții născocind motive serioase. Apoi vârsta asta stupidă - niște cifre prăpădite, aranjate într-o ordine care noi o considerăm crescătoare ne face să ne oprim.
Da. Propun să ne oprim dacă scopul este să învățăm să simțim timpul, vântul și liniștea.
Iar de nu - să dansăm.

Într-o zi cu tare mult timp în urmă mergeam pe drum și am găsit un castan. L-am ridicat și l-am acuns în geantă. Apoi, ca și orice altă fată sau femeie, l-am uitat în geanta-mi pentru vre-o jumătate de an.
(”ne v temu”, da? eu tot la asta m-am gândit când memoria mea a hotărât să-mi aducă aminte de un castan. știe ea ceva...)

O să vă întâlniți toți într-o zi. Veți dansa. Și eu. Promit.


vineri, 5 decembrie 2014

update de decembre

Am câștigat o zi. În loc de vineri azi a fost joi.
Mă-ntreb la ce bun am câștigat-o.
Se cam găsesc zile în ultimul timp. Multumesc.
Se mai găsesc multe prin colțuri de suflet și desene pe pereți.

Vreau să te informez că-n calendar vine iarna, iar eu mă tot laud că-ncerc să-mi învăț corpul s-accepte haine subțiri. Asta până când Iarna nu mi-a dat o palmă. Facă ce-o vrea!

Subconștientul meu și-a permis să-și iasă din minți când a văzut că încep să-l ascult.
(умно однако)

Mi-am cumpărat creion de ceara, albastru. Îl port în buzunar - să nu pierd ocazia.

Mi-i dor de dansul ăla, de miros de foc, apă sărată și mandarine.
Nu, nu mi-i dor. Dorul doare. Am chef.

Decembrie să fie fermecat!

(Am aflat recent că la Valea Morilor sunt perscăruși. Mă duc să le spun că e iarnă. Iată de ce azi a fost abia joi.)



duminică, 30 noiembrie 2014

De ce scriu?
M-a întrebat cineva dacă scriu pentru mine sau pentru alții.
Deseori scriu  pentru cineva care cel mai probabil nu-mi va citi postarea, îmi scriu mie, iar uneori ție.
Aceeași persoană a mai întrebat multe altele. I-am povestit de toate. Iar ea mi-a povestit și mai de toate.Cumva totul a devenit pentru un pic de timp atât de simplu încât scrisul a devenit banal.
Am învățat.
Am învățat că fiecare își învăță lecția la timpul său.
(eu apropo am scris despre asta cu tare mult timp în urmă. Diferența-i că atunci am făcut-o pentru a-mi scuza  niște acțiuni d-ale mele.) Azi nu mă scuz. Nici mâine.

Țin minte oameni cu energii deosebite. Oameni frumoși.
Mai țin minte ochi.

***

 Mă gândeam cât de mult timp și energie ne ia pentru a găsi strategii de evidențiere și diferențiere și cât de puțin pentru a ne cunoaște sinele. Dar nu-i nimic. Învățăm.


:)


sâmbătă, 25 octombrie 2014


Tare vreau să-ți spun că azi m-am făcut cu o dezamăgire.
Era cineva care mi se părea un om tare luminos.
Da nu tot omul îi dator să-mi dea mie lumină. Drept?

(miniteorie inutilă: O mai fi posibil să fi greșit și eu pe undeva și nici prin cap să-mi treacă de asta, și el nu vrea să spună ce-l doare pentru că nu vede vre-un motiv s-o facă.)

Persoana mea, dacă nu-i place ceva - se duce. Lasă totu și se duce. 
Se duce cu sufletul. Cu totul să plece nu prea are uneori curajul.
Și atunci ne transformăm în oameni formali.

(aplicând și eu acceași miniteorie inutilă)

Asta-i rău ar spune unii, dar eu n-o să-te instruiesc despre cum să-mi vorbești.
Naiva de mine își va dori să creadă că oamenii nu trebuiesc ghidați.
Ei fac așa cum trebuie.

Eu știu că omul ăla are perfectă dreptate. O altă dreptate decât a mea, dar tot e bună.

Apropo, e bine de știut că nimeni pe nimeni nu dezamagește. Propun să nu ne dăm atât de mare importanță încât să credem că alții există pentru a ”ne îndepli (sau nu) așteptările”.

Amăgitu-m-am eu într-o zi pe mine. Tare.

***

 Apoi altcineva  m-a încălzit cu ceai de lemongrass și a luat o bucată din sufletul meu la mare.




joi, 16 octombrie 2014



Ne-am cuprins. Nu știu cine strângea mai tare, dar ambii aveam nevoie de asta.
Învăţăm să simțim îmbrățișările sincere (nouă mai tot timpul ni se pare că știm totu și avem simțiri corecte).

Apoi ştii, noi nu avem nevoie unul de altul. Ne-a trebuit îmbrăţişarea. Schimbat-am şi-ncă două vorbe mai mult din politeţe despre vremea de-afară şi cea din suflet, dar chiar şi vremea a-nţeles că a fost un fel de rămas bun.

***
Azi am băut cafea din aia care să mă agite şi să facă haos în gânduri.
Băi, da-i aşa de uimitor să vezi cum cad frunze. Romanciuc a spus că, "cad frunze şi măşti". O fi adevărat.
Poftim apropo o comparaţie din alea geniale: suflet ca o gară.




luni, 6 octombrie 2014

Se poate să-ți spun ceva foarte repede, iar tu o să desfășori ideea mai departe.
Poți să alegi direcția care-ți convine așa cum o faci și atunci când îți spun mai multe detalii.

...Adică mie îmi pasă de tine și vreau să-ți spun că trebuie să faci sport în fiecare dimineața.
[și hai te rog să taci cu argumente gen tu azi ai febră și că cică mai bine-ar fi întâi să bei niște leacuri. Tu nu știi nimic. De asta eu îți sunt aproape. Și asta nu are nimic cu self-ul meu. I promise.]

Bine că avem alături oameni de tot felul.

***
din alt context și cu ganduri frumoase aici un mesaj pentru cineva:

Salut,
Eu într-o zi tare demult m-am uitat fugitiv la tine și am crezut să-s eu.
Cred că în alta viață  am fost foarte aproape.
Cu drag.







joi, 2 octombrie 2014

There is a world in my head that is so close to yours, but it has kind of different rules.
I`ve been in your world for a while.  Was good, but I couldn't find myself there. 
So I packed my soul in that little case and headed back to me one day before becoming a stranger. 
Not sure if  the way was missing or it was me getting lost in my own thoughts. 
Here I am, listening to some music, free to make my new world.
[But sometimes the soul is not ready for that freedom we were striving for.]

Do you remember the moment you asked me to stay? 
But, wait. That was my world.
___

Remember the experiment with that cat? The one is neither alive nor dead?
It makes so much sense for me.

Hello, world.

miercuri, 24 septembrie 2014

M-o apucat un dor sa-ti spun ce simt.
Nu ca as simti ceva...

Mi s-a mai facut dor de muzica buna. Din aia care s-o asculti toamna cu gandul, cu sufletul.
Ea a venit prea repede. Atat de mult asteptata, dar tot nepregatita m-a gasit.
Si vantul asta aduce-un fel de fericire dureroasa.

Apoi urma un text despre cum oamenii pun note unii altora, si cat de mult ne place sa gasim solutii pentru altii, si cat de mult nu-i intelegem atunci cand fac ceva cu viata lor, si-i condamnam pentru asta. Si cum ne facem imagini false, dar atat de false incat uneori ne este greata de noi, apoi ne obisnuim cu greata, apoi devenim cineva strain. Dar asta-i mult prea trist.
Si sufletul vrea liniste, sa bata vantul si sa se auda muzica buna undeva departe. Dar nu. Suflete sunt diferite. Si unele s-ar putea sa nu iubeasca toamna, dar sunt nebuneste indragostite de altceva care s-ar putea chiar sa fie mult mai frumos...


o muzica despre momente tare amaro-dulci

  
     

vineri, 12 septembrie 2014

”but why?”
”because I stopped trusting people”

I still believe people come in our life for a reason...
and sometimes those we met just once stay for a long time in our minds.

***

”do you want to be a local or a tourist?„
”a local”

but we were travelers...
we were laughing like we had a little secret nobody else knew.












sâmbătă, 9 august 2014

despre mutări și alte țări

Am înțeles că mă deranjează să văd postări despre cât este de rămasă în urmă Moldova. Mai ales când asta spun ce-i care sunt plecați. Încă n-am reușit să-mi descos bine sentimentele să văd dacă-i invidie pentru cei care sunt fericiți unde sunt, sau e-un fel de dispreț pentru cei care compară niște țări care au avut o istorie mult prea diferită pentru a putea fi comparate. 

Azi vorbeam cu o fată est-europeană venită și ea în state cu vre-o câțiva ani în urmă să-ți caute fericirea.  I-am spus că voi reveni acasă, sau cel puțin în Europa, pentru că nu-i de mine aici. Apoi ea mi-a spus că aici rămân doar oamenii foarte puternici ”dorogaia moia, problema v tebe”.  Și pentru prima dată cred că în viața mea am tăcut fără să-mi fie cumva afectat orgoliul. Ce de puternică mă mai simțeam când mi-am spus că nici măcar nu este necesar să explici vre-un punct de vedere sau opinie. 

Eu știu că ei au mulți marketologi și PR-șici tare buni. Prea buni.

Știu că nu am dreptul să vorbesc despre o țară în care cel mai probabil nu am avut ocazia să vad încă tare tare multe chestii.
Dar bine că suntem oameni și putem să ne schimbăm părerile în baza noilor experiențe pe care le voi trăi. 





luni, 4 august 2014

O mulțime de gânduri pierdute printre postări nefinisate.
O vară care nu mai are sfârșit.
Oboseală cronică în urma formulării inutile de concluzii despre ce se întâmplă în jur.

Fără chef să te cunosc.
Am uitat cine sunt - proces continuu și presupun eu puțin periculos, dar util.

Avem unități de măsură și grade de comparație... și ele sunt distructive.




miercuri, 23 iulie 2014

Nu pot să-ți spun cum să trăiești pentru că sunt încă în proces.
Nici să iubești cum trebu` n-am să-ți spun, nici om cum trebuie să fii, și încă multe alte lucruri n-am să-ți spun.

Pot să te-anunț că azi la mine-i cald, că marea-i liniștită pentru că ieri a fost furtună.
Ascultă-mă atunci când am nevoie. Așa cum mă ascultă valurile sărate.

Lumea-i tare plină de: ”Te iubesc pentru că mă iubești.”-uri.
Trist, mai ales când poveștile ne arată alte realități.
Sau noi alegem greșit ce să-nvățăm din ele.

***
În ultimul timp omul scrie despre singurătate, sau eu despre asta citesc - încă nu-i clar.


marți, 15 iulie 2014

despre împărați cu ale sale porunci

A fost o dată un împărat. Și-i plăcea să facă ordine în împărăția lui pentru că era omul gosodar.
Într-o zi a porncit să nu se mai poarte culoarea galbenă. A explicat și de ce. Argumentele erau bune, n-a negat nimeni. Adică chiar exista logică în noua poruncă.

Supușii au încercat să respecte noua regulă. Unii rămâneau fără cap, dar asta-i viața. Sau cum se mai zicea prin acea moșie ”legea-i aspră, dar e lege”.

Într-o zi împăratul a fost văzut în mijlocul pieții purtând acel galben intrezis.

Și-am încălecat pe-o șa.




marți, 8 iulie 2014

Să spui că  ”everything is happening for a reason” asta este aproape tot așa ca și cum ar fi să fii superstițios. Adică tot ce se întâmplă are un sens, apoi cauți sensul, și ți se pare că l-ai găsit și aștepți să fie așa cum trebuie, dar nu-i chiar așa de fiecare dată.

Căutăm și semne care să ne spună că mergem în direcția care trebuie. Și le găsim. Și ne liniștim azi, apoi mâine am uitat că le-am găsit și începem să le cautăm din nou.

Apoi îți dai seama că ”ne hrena”!  Pentru că valuri sunt prea multe și semne și mai multe. Iar dacă o să ne oprim la fiecare intersecție și o să credem că ea a fost făcută pentru ca noi s-ajungem undeva, atunci cel mai probabil o să ajungem nicăieri.

O femeie deșteaptă, mi-a spus să nu caut. Nu pot, eu încă n-am ajuns la anii ei să-nțeleg asta, iar ea parcă dorind să-mi salveze din timp îmi tot spune să mă opresc.





joi, 26 iunie 2014

Mi-i dor de mare.
Mi-i dor să-mi fie dor de ea.
Mi-i dor de conceptul de mare pe care-l are în cap orice moldovean.

Of, o alintată pe nisipuri albe  vrea o Balabanovcă uitată de lume sau vre-o ”selo Kurortnoe” cu lună plină.

Azi mi-am luat de acasa o sugativă să-mi astup urechile, să pot sta culcată în apă până o să mi se încrețească degetele. A dispărut lumea. Se auzea ca prin vis și- mi spunea că o să mă aștepte, să nu-mi fac griji.

Nu mi-am făcut.

marți, 3 iunie 2014

Despre ploaie in cufaică galbenă

Îmi făceam geanta să plec la lucru. Ironic - ne facem gențile toată viața, doar că timpul se joacă cu (,) conținutul acestora.

A-nceput să plouă, iar bicicleta mea roșie (fără viteze, că așa-i mai vintage) mă aștepta speriată și udă afară. 
Am adaugat la bagaj și cufaica mea galbenă de ploaie. Țin minte o alta, tot balgenă, pe care o purtam c-un fel de fericire nebună vre-o 3 ani în urmă în timp ce urcam niște munți polonezi. 

 Intenționat sau nu, uneori repetăm chestii din trecut pentru a retrăi aceleași sentimente. Avem nevoie de ele, pentru că ne este dor și vrem să punem puțină dulceață pe suflet. Apoi ni se increțește fruntea și zâmbetul devine un fel de tristo-dureros. Pentru că nu poți să trăiești azi ca ieri.

Cred că acum trebuia să-mi aleg altă culoare, să fie altfel de fericire, poate că tot undă, tot nebună, dar alta. 

Trăim azi pentru ca să ne aducem aminte de ieri, iar mâine să ne fie dor de azi.
Ironic.

Nu generalizez și nu acuz pe nimeni. Ascund foarte evident identități pierdute in timp.



miercuri, 14 mai 2014

Prima ciocnire cu lumea meditației





Îți vorbeam despre o călătorie.

Am fost. Am învățat cum să stau o oră în nemișcare, să accept durerea și să mă detașez de ea.

În 10 zile cred că mi-am răscolit toate amintirile de-o mică viață.
Regulile erau să nu vorbim în nici un fel cu nimeni în afară de profesor. Nici un gest sau privire. Nu puteam scrie, citi, asculta muzică sau face sport pentru relaxare și fugire de gânduri. Mai pe scurt nimic decât să meditezi, sau să faci o mică plimbare prin pădure. Accesul la mediul extern în orice fel era exclus.  Iată de ce pur și simplu nu aveai unde să te ascunzi de gânduri decât prin meditație, iar asta mi-a luat vre-o 6-7 zile să învăț.

Cred că de mii de ori mi-a părut rău, și tot de-atâtea pri mi-a părut bine că am ajuns acolo.
Un pic îmbibat cu idei budiste, cu toate că de fiecare dată menționau că acest gen de meditații le practică oamenii de toate religiile. Dar printre altele, Budismul are idei bunișoare.

Apoi, după cele 10 zile de tăcere,  m-au trimis în societate. Am rămas paralizată pentru un minut când pentru prima dată am intrat într-o cafenea. Mi s-a părut că se aruncau toți peste mine, cu toate că doar chelnerița m-a salutat, iar restul își continuau gălăgios conversațiile pe la mesele lor.

Apoi am ajuns acasă.

Sunt 2 chestii care le-am învățat: ”anicca” (totul este trecător) și ”accept as it is„.
Asta-i despre durere și fericire.

Spre deosebire de alte genuri de meditație ei învață să vezi realitatea și s-o accepți indiferent dacă e bună sau rea, dar același timp să fii conștient că nimic nu este permanent.

În orice experiență  găsim lecția pe care o căutăm sau cea pe care suntem gata s-o acceptăm.


Mi-a plăcut, cu toate că voi avea nevoie de puțin timp pentru a găsi curajul să tac din nou pentru alte 10 zile.
( Tipul de meditație se numește Vipassana.)






luni, 5 mai 2014

her age

- How old are you?
- 24
- I`m 40. I`m old... Actually that`s soo not true. I realized today that being 15000 days old is the same, but nobody would care as we count the age in years, and not days. why so? Or maybe I can be  24 too? 
My husband is so special. For real, he is. I asked him "why you did not find me long time ago when I was young and beautiful so you could take care of me all this time and we would be happy forever?". We met when I was 35. I`ve been married twice before, bad marriages... He said we had to go through all this mess to find each other. You know, everything is connected. The reason he entered in my life is the bad car accident happened with me when I was 19. 

***
her eyes, the way of expressing herself and also the way of teaching me about life - I`ve met it not too long time ago elsewhere.
***
there comes a time when the purpose of giving lessons is to make sure we did not forget what we`ve learned before...


p.s. I`ve counted, I`m 8896 days old today. 


duminică, 20 aprilie 2014

Aproape în fiecare dimineață și seară, în drumul meu, trec pe lângă o  casă. Aici toate sunt frumoase, micuțe, cu inscripții gen ”beach house”, ”peace.love.beach”, ”ocean is my home”,  cu clopoței de vânt, ancore atârnate peste tot, și desigur mai toate cu iahturi parcate în ogradă.

Dar este o casă care nu are nimic din toate astea în afară de faptul că tot mică este. Ea mă oprește de fiecare dată și mă lasă s-o privesc pentru vre-o câteva minute. 

Cred că m-a fascinat copacul. E mare și are miros de primăvară ca acasă, cu flori aproape ca liliacul nostru. Și le împrăstie până hăt la a cincea casă. Le împarte cu toți. 

Mi-aș fi dorit să trăiască acolo cineva care să aibă o istorie plină de mister și povești, așa cum pare pentru mine casa cu al său copac. Am răscolit în capul meu tot felul de strategii despre cum să dau de stăpân. Apoi am spus că-i pot face eu o poveste așa cum o să-mi fie cel mai interesant, iar până la urmă am hotărât să nu mă gândesc nici măcar la asta, pentru că odată ce-i voi cunoaște viața (chiar și cea inventată de către mine) va dispărea misterul. 


Ieri a fost cosită iarba din ogradă. Păcat, a început să se asemene cu casele vecine. 


p.s. Paștele trebuie de făcut acasă. 

miercuri, 16 aprilie 2014

călătorii în scrânciob

Mă pregătesc de o călătorie importantă pentru mine.
Am planificat-o de prin decembrie și de cîteva ori credeam că nu voi ajunge s-o duc până la capăt.
Încerc să am cât mai puține așteptări pentru a putea fi surprinsă de rezultat.

Am vorbit cu vre-o câțiva prieteni despre asta și mi-au spus că seamănă cu al doilea capitol din ”Eat, pray, love”. Eu am început cartea cu vre-o cateva luni bune în urmă și tot nu mai ajung s-o finisez, cu toate că altele au fost citite între timp. Am ajuns la începutul capitolului doi și nicidecum nu puteam să continui. Poate că așa trebuia să fie: fără așteptări și cât mai puține detalii despre ce va fi.

 ”Eat” l-am aplicat de minune în Mexic, cred că e timpul pentru ceva nou. :D
Cred că voi reveni cu detalii în cazul în care voi putea formula ce am de zis.

***

-Mă voi opri să mă dau în scrânciob.
-Da, însă vine ploaia și mai ai o mulțime de mers pe jos. Și încă vei ajunge udă.
- Aici nu-i praf, voi ajunge doar udă. Și dacă începe să plouă în timp ce sunt pe scrânciob înseamnă că fără oprirea mea, tot udă aș fi ajuns, iar dacă începe polaia când voi fi aproape de casă pentru că nu mi-au ajuns cele câteva minute pe care le-am petrecut aici, atunci o să fiu aproape uscată. Și promit să fug dacă o să fie nevoie.

M-am așezat cu fața la drum, după care am spus că merit ceva mai bun și schimbat poziția pentru a vedea parcul și casa cu nisip alb în orgadă. Mi-am simțit picioarele-n vânt și corpul un pic dezechilibrat. Era de parcă m-aș fi dat în scrânciob pentru prima dată....








vineri, 11 aprilie 2014

Oameni care trezesc (7)

După o lună de bagaje, în sfîrșit hainele mele au  văzut și ele un șifonier.
 Șifonate și obosite de atâta mutat au ajuns la un fel de ”acasă”.

Alegem și învățăm din decizii. Creștem în fiecare zi cîte puțin. Important e să nu pierdem din vedere cărarea.

Azi am făcut castele din nisip. Alb. 
Am văzut urme de pui de pescăruși, pe nisip. Alb.

***
Era blond. Cred că un pic trecut de 25.  Lucrează  șofer de taxi. 
A spus că e  obosit și că era în tură până dimineață.
Avea în urechi cercei din cei care fac bortă mare, așa încât să poți vedea lumea de dincolo. 

-  Am călătorit prin toate statele (SUA). Cântam într-o trupă rock. Doar în Alaska n-am fost. Acolo sunt numai eskimoși. 
 -  Și cum ai hotărât să te oprești?
 -  Am fost logodit. Credeam că trebuie să fac bani...  (și a zâmbit)
....
 - A, Portland? Mi-a plăcut mult acolo. 

și chiar mi-l imaginez în contextul acelui oraș. Un fel de aventurier fără casă cu o mulțime de povești în rucsac. Singur, alături de alți singuri pentru care valoarea este non-valoare de fapt. 

M-a trezit  lumânarea. Ardea în întunericul mașinii.  Era miros de ceară și pace. 
Ei cum așa, să ții o lumânare aprinsă în mașină și să aduci atâta fericire celor care urcă?

De la un timp încetaseră să mai apară oameni care trezesc. Mă gândeam să-ncep să-i caut, dar ei de aia și trezesc, pentru că dormi și nu ai timp de ei. 


***

Din ograda mea se vede un far. E cu lumină albă, așa ca pe timpuri. 
Chiar dacă unda roșie e mai lungă, cea albă e mai albă nu știu cum.
E bine. 


sâmbătă, 5 aprilie 2014

lecția mea

Religia mea personală (ca și multe altele, adică nu vreau să par originală aici) spune că toate chestiile care ni se întâmplă în viață sunt pentru că trebuie să ne învățăm lecția.

În cazul în care ar fi prea ușor, ne-am plictisi repede, sau am fi prea relaxați și nici n-am ajunge să observăm ce era de învațat.

Am avut noroc să dau peste oameni care au repetat asta de atât de multe ori, încât a început să fie adevăr și pentru mine.

Una-i să știi despre asta, dar dacă  te prinzi într-o noapte plângând de nu ți se văd ochii a doua zi, și în același timp strigând în gura mare că vrei să afli în sfârșit care-i lecția, înseamnă că e de bine. Știi că este. 

Datorită unei persoane dragi mie, am redescoperit Alchimistul în cel mai potrivit moment. Cartea asta-i atât de bună încât din ea nu poți scoate citate. Trebuie s-o pui toată sub pernă. 




marți, 1 aprilie 2014

Itaca

Nu pierde Itaca din vedere,
căci ținta ta e să ajungi acolo.
Dar nu-ți grăbi pașii;
e mai bine călătoria-ți să dureze ani,
iar corabia-ți să ancoreze pe insulă
când te vei fi-mbogătțit deja
cu tot ce ai cunoscut pe drum.

Nu aștepta ca Itaca să-ți dea alte bogății.
Itaca ți-a dăruit deja o călătorie minunată;
fără Itaca, niciodată nu ai fi plecat.
Ți-a dăruit deja totul și nimic nu mai are de dat.

Și dacă la sfârșit vei crede că Itaca e săracă,
să nu gândești că te-a înșelat.
Pentru că vei fi devenit un înțelept, vei fi trăit o viață plină,
și acesta este înțelesul Itacăi.

 Konstantinos Kavafis (1863-1933)
(așa Coelho începe Zahirul)


***
Am auzit de undeva că oamenii sunt diferiți. Și că cică se permite ca fiecare să fie așa cum vrea el.
Eu m-am născut pentru ceva. Cu totul din alt motiv decât te-ai născut tu. Am început diferit, mergem diferit și ajungem acolo unde trebuie, unde o să fie totul bine. Doar că cel mai probabil în diferite locuri.

***

Iar cei de vor striga cel mai sus că știu cum arată libertatea - nu au vazut-o nicicând.
Mai sunt și alții care nu au rostit vre-o dată acest cuvânt.
Înseamnă oare asta că ei sunt liberi și nu au nevoie de confirmare?
Sau pur și simplu nu-i interesează conceptul de libertate?
(sau dragoste, religie, cunoaștere)








vineri, 21 martie 2014

despre întrebări

    Am în telefon un loc unde scriu tot felul de ganduri și notițe. De obicei găsesc acolo niște titluri de cărți despre care aud, dar nu mai ajung să mai dau de ele, sau gânduri din zilele când mă doare sufletul și nu am chef să vorbesc despre asta.

   Acolo am scris despre azi. Per general nu-i nimic strașnic. Doar că pierdută sunt un pic.

Vorbeam cu cineva despre călătorii. Că te regăsești. Și-i interesant până nu devii din nou persoana care se pierde în rutină. Dar asta nu-i călătorie. Acum am venit să mă opresc pentru un pic mai mult timp.

M-am mutat acolo unde am visat. Sau cel puțin se aseamănă cu peisajul dorit, dar parcă lipsește ceva. Mi-i tocmai rușine să recunosc. Am spus că trebuie să aștept să se aranjeze chestiile logistice și o să vină și fericirea.  Apoi am ajuns să vorbesc cu o prietenă despre faptul că fericirea este în noi și libertatea tot din noi vine.

Azi mi-am luat rochia verde care a fost cumparată prea scump cu ceva timp în urmă (și sunt mândră că am avut curajul să mă alint). Am făcut o plimbare pe malul ăla cu nisip alb și apă transparentă.

- Do you believe in God? - m-a întrebat ea în timp ce eu savuram soarele și apa încă rece.
- Do you think people that have different religious views than yours will go to heaven after death? - am răspuns eu c-o altă întrebare.
S-a supărat. Iar mie nu știu de ce mi s-a făcut milă de ea.
Prefer să nu vorbesc despre religie. Cred că nu-s prea coaptă încă.

***

Da concluzia de azi e că trebuie să caști ochii dacă tare îți trebuie fericire.





luni, 17 martie 2014

când sufetul se oprește din dansat

azi este bine acolo unde nu sunt.
și-i soare acolo unde nu-l simt eu.

***

iar noi în ritm de dans, dăm din șolduri, zâmbim și nu ne pasă că plouă,
că trebuia să fie soare, că cineva ne așteaptă și că acuș o să ciocnim șampanie.

mă uitam cum te uiți și credeam că așa trebuie să fie. drept. așa trebuia.
nu mi-a trecut prin gând ideea c-o să-mi fie dor d-un dans.
azi îmi este.

da oare dorul ăsta nu-i mai acut atunci când nu ai nimic de făcut?

***

și din nou fugim. obosim să stăm pe același loc.
fugim chiar și atunci când sufletul ne spune să mai stăm.

la ce bun să-l mai ai dacă nu-l asculți?!
la ce bun mie suflet?
s-a oprit azi din dansat. cred că se odihnește.




vineri, 14 martie 2014

copiii mării

Să nu te mai fascineze un lucru doar din motiv că prea des ți-a aparut în cale...

S-ar putea ca lucrurile frumoase să apară doar în viața celor care se bucură de ele.
Și cât de fericiți am fost atunci când pentru prima dată am văzut norii din avion.
Acum am închis fereastra pentru că-mi era somn.

Ne pregăteam de aterizare. În aer se simțea un iz de plictiseală și oboseală.
Nu se auzea mai nimic decât morotul avionului și o muzicuță pe care o făcea o jucărie pentru copii.

Cineva spunea cu cîteva zile în urmă că trebuie să rămânem copii.
Uneori mi se pare că pentru asta este nevoie de multă putere.
Sau mai bine să cumpărăm muzicuță.

aici tot despre avione e scris:) așa că hai să nu închidem fereastra data viitoare.

M-am mutat la mare. Mi-a mai rămas să aranjez niște gânduri și câteva chestii logistice.
Și încă o să învăț să mă îndrăgostesc în fiecare zi din nou și din nou.
De valuri, nisip și alte detalii.

*
Anul Nou l-am petrecut în cort. Pe o plajă din Mexic. Și tot acolo erau  mulțime de ”copii”. Noaptea sărbătoreau, iar ziua exersau micile performance-uri pe care le vedeam de obicei pe la semafoare, la culoarea roșie pentru mașini.
Iresponsabili din punctul de vedere al majorității, dar cred că fiecare din acea majoritate și-ar fi dorit să trăiască măcar o zi în locul lor...






joi, 13 martie 2014

Mediul care ne înconjoară ne crează realitatea.
Comparăm și măsurăm cu instrumentele pe care le găsim în imediata noastră apropiere.  

Suntem norocoși pentru că avem acces la o mulțime de medii, sau cel puțin știm de existența acestora. Respectiv nu mai putem da vina pe nimic. 

Și eu totuși o să am curajul s-o fac atunci când voi avea nevoie. 





marți, 4 martie 2014

Adevăr?
Mai relativ ca astăzi nu cred că a fost niciodată.
Cred că mi-aș dori să fie din nou ieri.
Eu voi fugi, mă voi ascunde și-ți voi spune să taci.
Să tacă toți! Toți!

Iar eu voi pune cântecul care nu l-am mai scos de pe repeat de câteva zile.
Am obosit să-l ascult, dar nu pot găsi altul în loc.
Și încă n-o să-mi pese de nimic.





marți, 25 februarie 2014

plecări

Mai este un pic de timp, dar pentru o călătorie atât de lungă bagajul trebuie făcut cu câteva zile mai devreme, sau să pleci fără el.

Casa mea e acasă, doar că au mai fost locuri care tot ”acasă” le-am numit.

Acasă e atunci când stai cred că la televizor fără să-ți pese ce arată la el, îți bei ceaiul și privești dealuri pline de zăpadă pe fereastră.
O să-mi fie dor din nou. Aici sunt cei care mă inspiră. Aici sunt cei care nu pot să cred cât de curajoși și minunați pot fi.
Cineva spunea că dacă și-ar lua mâna de oameni de suflet, atunci ar putea să se mute în orice colț al lumii.

Am fost la sat. Mi-au rămas în gând fântânile părăsite.
Mi-a mai rămas în gând și privirea oamenilor care parcă se simțeau vinovați și umiliți de starea lor.
Acolo nimic și în același timp prea multe se întâmplă...
Dar nu se mai aud copiii. Nu se aude nimic în afară de vânt. Nici măcar miros de frunze arse nu se mai simte...

Aș vrea să pot să repar fiecare fântână, dar nimeni nu mai are nevoie de ele.

Of, încă o alintată vine să spună ce o doare și după asta fuge.
Da, însă fuge acolo unde nu sunt oamenii ei de suflet.

Iar azi m-am prins vorbind mai repede decât de obicei....

(aici un cântec pus pe replay poate de prea multe ori azi. altă temă, dar tot trist sună)


joi, 20 februarie 2014



Eram în drum spre casă, într-un mijloc de noapte și nu mă puteam opri din repetat ”Life is so funny. this is so,  but so f**king funny”. Doar dacă nu știu cum nu era vesel...

***


Azi o mulțime de momente din trecut au reapărut în vizor, și atât de diferite, încât nu poți înțelege cum se pot intersecta toate în aceeași zi.

Ciudată revedere recentă. Mult mult prea ciudată. 
Iar alta este chiar interesantă și ironică.

”A trebuit să tacă atât de mult, încât atunci când a avut dreptul să vorbească a înțeles că nu are sens să-și piardă energia pe chestii neimportante precum sunt cuvintele.”

***
Planurile pe termen scurt în care nu prea ai mare încredere își au efetul lor. 

***
Cred că cel mai bun simț al umorului îl are timpul (și viața/destinul).
Uneori mă târâi pe jos de râs sau plâns.



Și la ce bun să înțelegi ce am vrut să spun? Istoria mea nu are valoare în viața ta. Poți lua cuvinte care să le adaptezi și să-ți fie utile, sau poți să le consideri aiureli. În ambele cazuri vei avea dreptate.

Azi râdem împreună 'cause it`s so f**king funny! 


miercuri, 5 februarie 2014

Trenuri din viață

E marți seară și am deschis tema despre prietenii.
În Uniunea Sovietică existau ”prietenii de vagon” - atunci când dai peste o persoană cu care poți vorbi despre tot și toate în timpul unei mici călătorii în tren.

Sunt necunoscuți care ne cunosc mai bine decât cei mai apropiați oameni. Mie îmi place. Ei te aduc mai aproape de tine, după care te lasă singur, cu gânduri în vânt și amintirea unui perfect ”prieten de vagon”.
Ai vorbit despre ce nu puteai vorbi nici măcar singur cu tine, ușa fiind  închisă și muzică dată la maxim.

Ar fi bine de cumpărat un bilet.

***

Obișnuim să uităm chestiile neplăcute dinr-o poveste și rămânem cu cele mai frumoase amintiri. Creierul nostru a găsit, cred eu, o metodă bună pentru a ne proteja sistemul nervos. Are el dreptate într-un fel, dar încă nu azi.

***

p.s. despre unele event-uri de pe fb: nu strica plăcerea altuia spunându-i cât de neoriginal este, astfel demostrându-ți originalitatea, pentru că de fapt devine evidentă necesitatea ta de apreciere.

nu știu dacă am spus asta pentru că sunt frustrată din cauza criticii de acolo, sau pentru că vreau să par originală, dar în ambele cazuri vreau să cred că cei care citesc mă vor accepta așa cum sunt:D. This is why i love you*

*frază care-mi aduce tare aminte de un moment în care am tăcut atunci când trebuia să spun: ”Never say it if u don`t feel like this”. Încă o lecție :)




luni, 3 februarie 2014

Azi am răscolit prin blog.
Am dat peste asta  și am rămas mută.

Anul trecut aceste cuvinte au fost pentru mine, acum eu le-am repetat pentru altcineva.
Lecții pe care le învățăm fără să ne dăm seama.
Și oameni care aduc schimbări.

***
Ieri am cititi ”rătăcită”in loc de ”răcită” .
Cred că sunt.










joi, 23 ianuarie 2014

white, too much white

Everybody loves you
But you’re so alone
Everybody knows your name
But you can’t find your way home
No one really knows you...

iar despre muzica (link)

white is the color of this season. 
because there is nothing here,
just some space for more than you can even imagine. 
white because it has to be like this. 

we can accept it, or not. 
but the color is not ready to be changed. 

maybe the snow covered too many things. 
good. but better not to forget some of them. 



luni, 20 ianuarie 2014


Don`t say "I miss you" if you don`t, because one day you`ll miss somebody and it will be hard to say it as the words are waisted and have no meaning for you anymore...


marți, 14 ianuarie 2014

Am avionul în cateva ore.
Totul are început și sfârșit.
Tot ce se se întâmplă este o lecție și e spre bine.
Cineva a spus că uneori trebuie să treacă timp pentru a înțelege.
Eu pentru unele chestii voi aștepta, pentru altele pot spune mulțumesc enorm.

Am găsit aici persoana pe care o pot suna la mijloc de noapte.
Eu cred că sunt norocoasă.

Am dat peste muzică bună pe care nu o voi asculta până uit un pic despre tot ce am lăsat, ce a fost și ce nu.

Am găsit cântec nou. O sa fie pentru începutul unui an.
Anul meu nou vine peste câteva ore.

Moșule, sau cine acolo are grija de mine... eu chiar îți mulțumesc.

Anul ăsta vreau să continui să fie frumos.



marți, 7 ianuarie 2014

despre schimbări

Vrem schimbări atunci când ne plictisim de starea în care ne aflăm.
Cel mai ușor pentru mine a fost să schimb locul.

Prețuim mai mult atunci când pierdem ce avem. 

Am ajuns aici cu 4 luni în urmă. 

Am găsit răspunsuri. 
Am găsit oameni de care mi-i dor nu pentru că trebuie, ci pentru că pur și simplu asta simt. 
Am găsit puterea de a trece peste frici ascunse atât de adânc încât credeam că asta sunt eu, că-i bine să le accept și atât. 

Aici am învățat că poți fi cine vrei, că sufletul vrea să crească, iar pentru asta trebuie să accepți provocări, să vorbești despre ce simți, să uiți cine ești și să mergi, să alergi chiar.

Cineva mi-a spus ca anul trecut a fost cel în care am învățat, acum este timpul să facem. 

Eu cred că nimic nu este întâmplător. 
Mi-i frică să plec, dar următorul pas îl facem atunci când ne-am învățat lecția. 

Am să scriu o scrisoare. Am să scriu două. 

Mulțumesc. 

Aici l-am descoperit pe Leon Larregui și Zoe.

p.s. nu vreau să te cunosc. vreau să te cunoști. 

(update: am invatat lectia. nu vreau nimic. totul la timpul sau.)


sâmbătă, 4 ianuarie 2014

despre fericiri

E seara. Stau in mijlocul parcarii a unui supermarket din Vallarta. Incerc deja de cateva ore sa-mi scot din nas cele doua pietricele care au ajuns acolo din cauza valurilor. Ele (valurile) si-au permis sa faca din mine ce-au dorit. Pe o plaja aproape virgina, m-au lovit cum au vrut. Le-am iubit si le iubesc.
M-am lasat leganata de valuri si am urmarit cu privirea pasarile, cele carora nu le pasau de mine.
Deja cateva zile ma prind razand, inghitind apa sarata si gandindu-ma ca totul este asa cum trebuie sa fie.

Eu cred ca asa e fericire.
Eu iumitor cum unele chestii care credeai ca exista doar in imaginatia ta sunt adevarate.

Despre discutii, stele si frici despre care uitam...

p.s. n-am scris nimic despre 2013 sau ce vreau in noul an. mi-am promis sa-mi rezervez o zi speciala in care sa scriu. 2013 m-a lasat fara cuvinte :)