_________________ ______ _________________________Este ce este

joi, 21 iunie 2018

Într-o zi caldă de vară, într-un oraș aproape nou și aproape străin, o vrăjitoare care (crede că) nu-și cunoaște încă puterea și-a întâlnit pasiunea din ea.
Așa, simplu.
Râdea în hohote spunând astfel cerului cât este de fericită, uimită, și plină de recunoștință. 
Un fel de roșu cald, văratic. Probabil a fost cândva al unei alte femei care a hotărât să transmită din fericirea și pasiunea ei mai departe. 

Mulțumesc. 


miercuri, 20 iunie 2018

Să te cunoști și prin ochii altor oameni.

Am ochii albaștri. Așa mi-au zis 3 oameni diferiți, din diferite colțuri ale lumii. 
Eu îi știam verzi din totdeauna. Atât de verzi încât nu poți confunda culoarea asta nu nici o alta. 

Și deci am ochii și albaștri. Atât de mult sens. 
Pentru că nu-i despre culoare, ci despre ce vede un om și nu văd eu. 


duminică, 17 iunie 2018

Despre plecări

Azi plec din nou. Timp.
Tare interesant. (îmi tot repet fraza asta de câteva zeci de ori pe zi, ce-o fi oare?)

Plecările sunt pentru mine o lecție în viața asta. Au fost multe și de fiecare dată tare diferite. 
Am plecat cu fericire, dor, nepăsare pentru ce las, cu nepăsare pentru unde voi ajunge, cu speranță, frică, tristețe, nerăbdare, cu tot, și cu nimic - uneori plecând plină și alteori goală. 

Azi plec cu neplecare. O parte din mine vrea să rămână aici. Tare interesant. Vrea, însă trebuie să nu. Și acest trebuie nu este unul dureros, ci din acelea pe care le prescrie un doctor bun,cu zâmbet blând. 

Or vrea toate aceste plecări să-mi spună ceva. În ultimul timp locurile nu fac nici o diferență. Căci dacă vreau să fug, atunci fug în mine sau în altcineva. Iar dacă vreau să stau, atunci stau acolo unde sunt. Aici. 

Dar plecările mai înseamnă și veniri, și ajungeri. Tot împreună. În cerc. 

Și o să mă întorc cu mine. Pentru că așa-i cercul. 


sâmbătă, 9 iunie 2018

Femeia pădure aleargă în vârful degetelor prin oraș.
Într-o rochie de pădure, cu frunze și flori, păsări și raze de soare.

Femeia pădure-i aproape desculț, numai de tare aproape-i poți vedea sandala de culoare pământului.
Cu părul în vânt. Așa simplu și pur. Cu părul în vânt.

Cu ochii spre cer pentru a saluta o pasăre care a revenit din pădure.

Cu zâmbet pentru toți și parcă pentru nimeni în același timp.

Femeia pădure trăiește în sufletul oricărei femei.
Și iese în lumină în unele zile de vară când s-a încheiat un proiect, sau o zi de lucru, sau ceva. Orice.

Cu femeia pădure ești și nu ești în același timp.
Pentru că și ea este și nu este.

Apoi revine să fie.

O poți lua de mână, să o ții un pic mai mult decât crezi că este necesar. Și ea va reveni pentru tine.
Cu ochii plini de lumină. Și cu o floare în păr.

joi, 7 iunie 2018

Lumina mea o văd în tine. Iar tu o vezi pe-a ta în mine.
Mă-ntreb dacă noi vedem în alții altceva decât suntem noi.
Mă-ntreb atunci cât de singuri suntem pe lume. 
Și cât de împreună și la fel suntem.

Nu vreau răspuns. A dispărut și întrebarea. 
Eu știu că văd lumină. Și-ntuneric. 
Așa cum este.