____________________________________It`s exactly what you think it is.

vineri, 22 decembrie 2017

Acuș vine din nou momentul când voi mulțumi acestui an.
Și voi mulțumi sincer, cu fericire, și pace - am mai trecut prin asta.

Azi însă, în timp ce apa fierbinte mă acoperea eu mi-am pus o întrebare: Unde, unde eu greșesc de fiecare dată? Mi se pare că-i același punct. De fiecare dată. Apoi m-am întrebat dacă chiar sunt gata să aflu răspunsul. Teoria spune că dacă suntem pregătiți, atunci răspunsul vine.

Apoi am ieșit din apa fierbinte.
Am găsit întâmlpător (sau nu) o scrisoare de la mine pentru mine. Am scris-o cu 2 ani în urmă. Cred că acolo-i o mică parte din răspuns - partea care-i ușor de primit.

Am găsit întâmplător (sau nu) un playlist mai vechi de-al meu cu rock rusesc. Se pare că totuși asta eu scult atunci când nu vreau să-mi mai aud întrebările din cap.

Am găsit întâmplător (sau nu) niște sirop dulce-amărui, care să-mi adoarmă niște întrebări.

Punct.

Acus e Anul Nou din nou.

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

I remember myself living by the beach. White sand and turcoaz water.
I also remember when I promised to myself never to regret the decision to leave that place.

But there was another beach as well. The birthday one. The freedom one. 
There were no decisions taken. Just the leting go and dancing with tequila shots. 

Today I wander if I was really there, if the moment was  living inside me, or it just crossed my life with no touch because of not knowing how to let it be inside of me.

One month to go until the 28th. 








Erau zile când dansam cu natura. Azi nu mă uit în ochii ei. 
Pentru că nu am chef.

Am văzut un copil care este o umbră de-a mea.
Și eu nu am avut chef să mă uit în ochii lui. Pentru că eram supărată pe umbră, pe copil, și pe mine.
Bine, natura o să mă înțeleagă. Copilul însă ce are cu drama mea? 

Mi-am ascuns esența la spate. Câteodată mă mai uit la ea, să mă asigur că nu s-a supărat și a fugit de la mine. Dar esența asta e înțeleaptă. Ea știe să aștepte. Aș vrea s-o rog fie mai insistentă, dar ăsta nu-i rolul ei. 
Ea e esență. 

Știi, cred că aș vrea un mal de mare să-i strig niște gânduri.

joi, 19 octombrie 2017

Femeile din viața mea

Eu sunt femeie și învăț să fiu femeie de la alte femei. Învăț de la mama, bunică, mătușă, de la o prefesoară, de la o prietenă, de la femei pe care le văd o singură dată pe stradă și de la cele care apar prin online. Învăț chiar și atunci când nu-mi dau seama.

Orașele de mare în iunie sunt frumoase și tare calde până seara târziu. Am ales cu grijă un mic restaurant care să fie aproape de aleea de pe malul mării și mi-am laut un pahar de vin roșu. Sărbătoream apusul de soare din acea zi. Sărbătoream că în cel moment de apus am ales (în sfârșit) să râd în loc să fiu enervată sau jenată pe o situație întâmplată atunci.

În drum spre casă, ca prin minune toate semafoarele arătau verde pentru pietoni. Și eu râdeam singură în mijlocul unui oraș necunoscut sărbătorindu-mi fericirea și verdele de la semafoare. La o intersecție privirea mea s-a întâlnit cu privirea unei alte femei. Și am început să râdem împreună, ca niște complici, continuându-ne fiecare drumul său.

Sunt femei care sărbătoresc împreună chiar și dacă nu se cunosc. Sărbătoresc viața. Și aceste femei invită pe toți în sărbătoarea asta. Ele pur și simplu dansează mergând pe drum. Of, ce-s de frumoase. Eu de la ele vreau să învăț.

Aceste femei sunt peste tot. Aceste femei sunt și printre cele pe care le cunoaștem de-o viață.

Si mi se mai pare că aceste femei sunt pur și simplu înnebunite de energia masculină care este în viața lor. Pentu că ele știu că asta le completează, și le permite să fie așa de pline de sărbătoare.

marți, 19 septembrie 2017

Pedepse și gânduri

Măi! Noi creștem! Noi creștem chiar și atunci când nu facem nimic, chiar și atunci când dormim, chiar și atunci când nu știm ce facem. Noi creștem în orice moment atâta timp cât nu ne vom da peste mână sau peste cap - să ne pedepsim pentru ce am făcut (sau nu am făcut), sau căutăm pe alții de-alde noi care să ne pedepsească. Și noi suntem buni la pedepsit. Tare buni.

De cele mai dese ori mă pedepsesc prin mâncare. Și cel mai grav e că la fel sărbătoresc micile victorii.
Mă mai pedepsesc cu tot felul de gânduri despre cine și cum sunt. Și apropo, în ultimul timp mă prind că nu le mai cred deja, dar nu încetez să mi le spun pentru că știu că pedeapsa ”este necesară”, și alta încă nu am inventat.

Și sunt zile din alea când caut gânduri, dar ele nu sunt. Pur și simplu nu-s. Este doar ceea ce văd și ce simte corpul meu. (Și e un pic amuzant când în jur sunt oameni, da eu pur și simplu nu pot deschide gura pentru că nu am ce spune. Parcă-parcă se naște o frântură de idee, dar atât de repede dispare că nici nu-mi mai pot aminti despre ce a fost.)

Eu numesc asta victorie! Eu numesc asta eliberare! (Ea vine și pleacă când vrea. Încă nu ne-am înțeles cum să facem să ne dăm întâlnire mai des, dar suntem aproape de acest pas).